Medicii de familie care lucrează la ţară vor trebui să încheie un nou contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru a primi sporul de rural. Pentru a aduna actele necesare, ei vor avea mult de umblat pe drumuri din cauza noilor reglementări ale Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Valoarea „sporului de zonă“ se calculează în funcţie de condiţiile în care medicul îşi desfăşoară activitatea, distanţa cabinetului faţă de o unitate de primiri urgenţe, starea drumului, aprovizionarea cu apă, numărul de locuitori şi nivelul social al populaţiei deservite. Pe baza acestor indicatori medicii de la comune primesc un punctaj, iar numărul de puncte aferent acestor servicii se transformă în sume care se adaugă la valoarea finală de contract. Toate acestea sunt evaluate de o comisie paritară formată din reprezentanţi ai CAS şi ai Direcţiei de Sănătate Publică. „De la încheierea contractelor, în termen de o lună trebuie să ne prezentăm la CAS cu toate actele de la primării din care să reiese dacă drumul este asfaltat, dacă există reţea de apă, numărul persoanelor care beneficiază de ajutor social pentru a se stabili punctajul pe baza căruia se calculează sporul pentru fiecare cabinet în parte. Acesta se acordă şi în funcţie de numărul de pacienţi înscrişi pe lista unui medic care primesc un ajutor social minim din partea statului. Anul trecut, medicii de familie au fost nemulţumiţi de punctajul pe care l-au primit, deoarece Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a respins unele dosare ale unor astfel de persoane, aşa încât sporul primit de medic a scăzut. Sperăm să nu se întâmple la fel şi anul acesta“, a spus dr. Angela Bica, vicepreşedinte al Patronatului Medicilor de Familie Neamţ.
Până acum, medicii de familie din rural primeau un spor între 10% şi 30%
„Toţi medicii de familie care profesează în mediu rural primesc acest spor, în baza unor criterii ce ţin de distanţă, drumul greu şi altele, dar diferit unii de alţii“, a spus juristul Radu Firăstrău, preşedintele CAS.
Medicii speră ca sporurile de rural să fie mai mari după cum le-au promis oficialii de la Centru. Creşterea sporurilor pentru medicii de familie şi cei din ambulatoriul de specialitate din mediul rural şi oraşele mici face parte dintr-un demers care are scopul de a atrage doctori în zonele respective. „Intenţia este să atragem cât mai mulţi medici către acele comunităţi deficitare, izolate, mai ales cele din mediul rural. Pentru medicii care lucrează în zone izolate, defavorizate, la sate, vrem să acordăm sporuri de 100%, pentru a-i aduce în respectivele zone şi, mai ales, pentru a-i menţine“, a anunţat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.
De exemplu, până acum, dacă deplasarea medicului la domiciliul beneficiarilor de servicii medicale se făcea pe drumuri neasfaltate şi nepietruite în proporţie de peste 50%, acesta primea două puncte la calculul sporului; ei vor primi de acum patru puncte. Se acordă punctaj şi pentru dispersia populaţiei din zona în care se desfăşoară activitatea. Dacă densitatea populaţiei este între 75 şi 150 de locuitori pe kilometru pătrat, medicul primeşte două puncte, iar dacă este sub 75 locuitori, medicului îi revin patru puncte.
Până în acest moment, dacă distanţa rutieră dintre localitatea unde se află sediul cabinetului medical şi localitatea cea mai apropiată unde se află o structură de primire urgenţe era de peste 60 de kilometri, medicul primea şase puncte la calculul sporului; de acum va primi opt puncte.
Până acum, din cei 248 de medici de familie din judeţul Neamţ, 105 au be-neficiat de sporuri pentru condiţii deosebite (patru primeau sporuri între 31 şi 40%, 14 – între 21 şi 30%, 81 primeau între 11 şi 20% şi şase primeau un spor sub 10%).
(Maria NISTOR)



