A început anul 2016, semestrul I este pe sfârşite, însă elevii de clasa a III-a nu au nici la această dată manuale de limba română şi de matematică pe bănci. Vinovaţi de această situaţie se fac atât Ministerul Educaţiei, care a demarat cu întârziere licitaţiile pentru tipărirea respectivelor manuale – dată fiind modificarea programei şcolare – cât şi unele edituri perdante la licitaţii, care depun contestaţii peste contestaţii.
Şi totuşi, cum se fac orele de română şi de matematică? De pe fişe de lucru pe care învăţătorii le multiplică, şi de pe celebrele „auxiliare“ didactice pe care părinţii sunt nevoiţi să le cumpere într-o ţară în care învăţământul este gratuit.
Copiii de clasa a III-a pot fi consideraţi, din acest punct de vedere, cu adevărat ghinionişti. Ei s-au aflat şi anul trecut în această situaţie, dar şi acum doi ani, când păşeau în clasa I. Ei sunt, de fapt, prima promoţie a clasei pregătitoare, experiment început cu tot felul de hopuri în anul şcolar 2012-2013.
Încă de pe atunci, dat fiind că ar fi trebuit să înveţe după o nouă programă şcolară nu au avut deloc manuale noi în clasa I, în clasa a II-a au primit cărţile şcolare abia în al doilea semestru, prin lunile februarie-martie, iar acum nu au asigurate fix manualele la materiile la care, în clasa a IV-a, vor susţine acea evaluare naţională.
Până când lucrurile vor intra pe un făgaş normal, la clasa a III-a se lucrează după cărţile recuperate de la promoţiile anterioare, chit că o parte din conţinut nu mai corespunde cu noua programă şcolară. Drept urmare, în scenă au intrat fişele xeroxate. Teoretic, primăriile sunt cele care ar trebui să finanţeze astfel de cheltuieli. Însă niciun director de şcoală care ţine la postul său nu poate merge la primar pentru a-i cere bani pentru asemenea „mărunţişuri“. Nici varianta cu învăţătorii, care au salarii de tot râsul, nu ţine. Şi atunci s-a va apelat la eterna soluţie de criză: părinţii, constituiţi în asociaţii şi comitete. Aceştia fie au achiziţionat foile pe care să fie multiplicate fişele (cazul fericit, când şcoala deţine un copiator suficient de performant încât să poată face sute de copii în fiecare zi), fie au cotizat şi încă vor mai cotiza la centrele de multiplicare private din apropierea şcolilor.
Planul B, tot costisitor pentru părinţi, constă în utilizarea cărţilor de specialitate cunoscute drept „auxiliare“, care sunt adaptate noii programe. Cadrele didactice pot folosi şi aceste instrumente de lucru, însă pot apela doar la un singur auxiliar pentru fiecare disciplină.
(Liviu ILIE)
