Judecătorii pietreni au condamnat-o vineri la un an jumate de închisoare, cu suspendare, pe Iulia Cristina Radu (în vârstă de 50 de ani), secretară tehnică la Compania Judeţeană ApaServ, pentru infracţiunea de „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane“ (articolul 301 din noul Cod Penal). Ea are trei ani de încercare în care trebuia să meargă la „semnat“ şi să anunţe deplasările mai lungi de cinci zile.
Conform sentinţei, la începutul anului 2021, ea s-a folosit de funcţia pe care o are în structura organizatorică a ApaServ şi i-a facilitat fiicei sale vitrege câştigarea unui concurs la compartimentul Registratură – Secretariat. Tânăra este fiica din prima căsătorie a consilierului judeţean Tudorel Radu, iar actuala soţie a acestuia a fost şefa comisiei de concurs în 2021. Iulia Cristina Radu a câştigat, în 2023, din lefurile de la ApaServ, aproape 8.000 de lei/lunar.
„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică“, precizează art. 301 din Codul Penal.
(Mihai SAVA)