Masacrul din C4

Data:

l un student romaşcan şi-a ucis un coleg şi l-a înjunghiat pe celălalt l apoi, tânărul a dat foc la cameră, încuind victimele în interior, după care a fugit l băiatul care a murit era din Republica Moldova l celălalt este în stare gravă la un spital din Iaşi l poliţiştii din două judeţe încearcă să dea de urma criminalului

 

Scene de groază într-un cămin studenţesc ieşean, ieri dimineaţă, când un romaşcan şi-a înjunghiat colegii de cameră, apoi a dat foc saltelelor, a încuiat victimele şi a fugit.

Cel căutat de poliţişti este Aurelian George Giosan, în vârstă de 20 de ani, student în anul I la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“.

Din primele cer-cetări a re-zultat că, pe la ora 7, cei trei s-au întors de la un chef, unde băuseră întreaga noapte, iar ajunşi în camera din căminul C 4 (al Complexului „Târguşor Copou“)           s-au luat la ceartă, de la o datorie. Apoi Giosan, înarmat cu un cuţit, l-a înjunghiat de 18 ori pe basarabeanul Victor Nour (19 ani), precum şi de zece ori pe celălalt coleg de cameră (Casian Harpa, în vârstă de 20 de ani, din satul Ingăreşti, comuna Urecheni). Pe urmă a pornit un incendiu, încer-când probabil să-şi şteargă urmele, a încuiat uşa pe dinafară şi a fugit.

Victimele agonizând au fost auzite de femeia de serviciu care, împreună cu paznicul, au spart uşa camerei şi apoi au anunţat forţele de ordine. Din nefericire, studentul din Republica Moldova nu a mai putut fi salvat, iar celălalt a fost transportat, în stare gravă, la spital. „S-a intervenit în cazul a doi tineri cu plăgi înjunghiate multiple. Unul a fost în stop cardio-respirator şi s-au încercat manevre de resuscitare, celălalt a fost tratat pentru şoc hemoragic, este intubat, are leziuni ale căilor aeriene şi se află în sala de operaţie. A suferit leziuni înjunghiate la cap, torace, abdomen, leziune de ficat şi antebraţ, artera radială“, a declarat profesorul doctor Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU SMURD la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon“ Iaşi.

Reprezentanţii universităţii au precizat că cei trei studenţi erau toţi în primul an de studiu. „Am fost solicitaţi să intervenim la un cămin studen-ţesc din Copou, unde la etajul unu a izbucnit un incendiu. În urma solicitării, am trimis două autospeciale şi un echipaj medical. În cameră au fost găsite două paturi arse şi două victime ale unei agresiuni. Una dintre ele se afla în stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea timp de 45 de minute, dar fără rezultat. Cea de-a doua victimă se afă la spital“, a declarat căpitanul Silvia Bolohan, purtător de cuvânt al ISU Iaşi.

Cercetările sunt continuate pentru prinderea făptaşului, căutat atât în Iaşi cât şi în judeţul nostru, precum şi pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc tragedia. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...