Mărturii din puşcărie

Condamnat la şapte ani de închisoare, pentru trafic de persoane, un bărbat dintr-o comună apropiată municipiului Piatra-Neamţ, aflat în prezent în Penitenciarul Arad, a relatat o parte din experienţa petrecută după gratii, nu ca să se plângă, ci (după cum singur spune) ca să-i atenţioneze pe alţii să nu ajungă aşa. Într-o scrisoare remisă redacţiei, condamnatul povesteşte, printre altele, mai multe aspecte din viaţa deţinuţilor. Redăm o parte din mărturia individului, ca un semnal de alarmă pentru cei care se gândesc să încalce legea.   Învoiri, doar pe hârtie   

„Potrivit legii toţi cei care au un comportament adecvat, adică fără rapoarte de pedepsire, pot beneficia de o permisie afară din penitenciar (excepţie făcând doar cei din regimul de maximă siguranţă). Pentru cei de la sistemul închis, legea permite o permisie de 24 de ore dar nu mai mult de 15 zile pe an, deci, teoretic în fiecare lună, o zi aş putea pleca acasă, eu fiind încadrat la acest regim închis. Ei bine de când sunt la Penitenciarul Arad, eu nu am auzit pe nimeni să plece nici măcar o zi, deşi suntem în jur de 800 – 1.000 de detinuţ i. Dosarul meu de penitenciar este impecabil, nu am nicio abatere, am evidenţieri, am lucrat, am fost si îngrijitor aproape doi ani la persoane cu dizabilităţi pentru că aşa mi s-a părut normal şi omenesc, să ajut dacă pot. Am putut şi am făcut-o fără să beneficiez de vreo zi câştig, deşi legea prevede expres acest lucru (şapte zile câştigate/ lună pentru însoţitor). Tot după lege, la regimul semi-deschis şi deschis, permisiile de ieşire din penitenciar sunt de la una la cinci zile la semi-deschis, dar să nu depăşească 25 de zile/ an, iar la deschis, de la una la zece zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an. Niciunele din aceste drepturi nu sunt respectate decât dacă plăteşti mită, dacă te faci informatorul lor sau dacă ai avocaţi şi te judeci, pentru fiecare drept în parte. Nu mai spun că la Arad şi la Timişoara nu te lasă nici dacă ţi-a murit o rudă de gradul I – mamă, tată, frate sau soră“.  

 Vizitele intime, la voia Gardienilor

„De dreptul la vizită intimă ar trebui să beneficiezi o dată la trei luni. Teoretic, dacă strângi suficiente credite de la muncă sau diverse activităţi ori cursuri, mai poţi beneficia de o vizită în plus ca recompensă, deci ar veni două vizite la trei luni. Acest drept este doar pe hârtie. Nu îi interesează că distrug familii că, nenorocesc destine şi aici nu mă refer la mine ci la alţii care sunt căsătoriţi poate, au copii şi sunt părăsiţi de soţii. Pentru un miliţian (nu le spun eu aşa, aşa îşi spun şi ei între ei) nu e decât o cerere pe care o poate aproba în 30 de secunde, dar pentru un om poate fi cursul vieţii în joc şi al copiilor săi; pentru că una e să te vezi cu soţia o data la două – trei luni si alta e să te vezi cu ea o dată pe an, la fel cum e pentru un copil să crească într-o familie cu mamă şi tată şi alta e să crească doar cu mama şi eventual cu un tată vitreg, doar pentru că domnul director a considerat că hoţul (aşa le spun miliţienii deţinuţilor) trebuie să sufere“.

Mersul pe „cursă“

În cazul în care deţinuţii au procese la alte instanţe din ţară, aceştia sunt transportaţi acolo cu dubele, traseul fiind numit în argou „cursă“. Condamnatul pietrean povesteşte şi cum decurge un astfel de drum; în cazul lui fiind vorba despre un traseu de la Penitenciarul Arad la Bucureşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). „Sunt aproximativ 650 de kilometri pe care noi îi parcurgem în 22 – 24 de ore. Pentru că drumul e lung şi condiţiile inumane, este indicat să nu mănânci cu o zi înainte sau dacă o faci să mănânci foarte puţin. Eu duminică seara, pe la ora 21 – 22, am mâncat ultima oară înainte de «cursă», aşteptând să fiu scos din cameră pe la 2.30. După ce vine şi te scoate la 2.30 din cameră cu mascaţii, te duce alături de alţi 30 – 40 – 50, depinde câţi sunt, pot fi şi 70 – 80 de deţinuţi, în nişte camere numite PPD (Punct Primire Deţinuţi – n.r.). Acolo sunt înghesuiţ i pe 30 de metri pătraţi câte 25 – 40 de persoane, fumători sau nefumători. Timp de aproape trei ore te ţin în picioare, în frig sau caniculă, depinde cum e vremea. După ce stăm până pe la 5 – 5.30, ne scoate, ne dezbracă şi ne controlează la pielea goală. Asta merge repede, după care ne scoate afară la poartă să asteptăm maşinile. De precizat că de la 2.30, de când am părăsit camera, şi până la 5 – 5.30, când se face percheziţia, nu faci nimic altceva decât să stai în picioare în toiul nopţii. E pură idioţenie deoarece ne-ar fi putut lăsa să dormim până pe la 5, dar nu, «hoţul trebuie să sufere»! După ce ne scoate afară mai aşteptăm maşinile aproximativ 20 – 30 de minute. Afară suntem neacoperiţ i aşa că, dacă s-a întâmplat să plouă şi să fie decembrie 2 – 3 grade Celsius, nu are nimic, stăm jumătate de oră; am păţit-o pe propria piele în ploaie torenţială – nu am mai avut nici un centimetru de piele uscată şi bagajele au avut aceeaşi soartă cu hainele; poze,documente, tot ce am avut în ele erau ca scoase din râu. După ce ajung şi maşinile la poartă, în funcţie de câţi oameni sunt, ne bagă câte 25 – 30 pe 20 de locuri. În aproximativ 10 – 12 mp, cu nişte geamuri mici 20/ 30 cm, cu plasă de fier pe interior şi cu un soi de lipici rămas de la folia ce le acoperea odată. Asta bineînţeles dacă eşti «norocos» şi nimereşti într-o astfel de maşină, pentru că sunt şi unele cu geam în tavan sau fără geam, doar cu nişte trape, şase la număr, dar tot timpul două sau patru sunt blocate şi se ridică aproximativ un cm şi cam ăsta este tot aerul pe care îl avem într-o maşină. După ce vin maşinile în poartă ne înghesiuie în aşa fel încât să încăpem toţi şi pornim la drum. În această aglomeraţie se creează tensiuni, nu toţi au loc să se aşeze, unii mai şi fumează, altora li se face rău şi vomită, iar cei mai neinspiraţ i (pentru că mănâncă) sau sunt suprapoderali, chiar fac pe ei. Orice s-ar întâmpla, maşina nu opreşte“.  

Degeaba ai bani dacă nu-i poţi folosi 

„Oare de ce se tem deţinuţii să facă plângeri şi reclamaţii? Păi dacă de la Arad te trimite la Rahova, la Iaşi, la Aiud, oriunde vor ei şi, cu cât faci mai multe astfel de curse cu atât slăbeşti şi te îmbolnăveşti mai rău. Pe lângă faptul că te slăbeşte cursa în sine, în orice puşcărie nouă ajungi trebuie să aştepţi după banii tăi. Legea spune că banii trebuie să ajungă în maxim cinci zile după ce ai ajuns în locul nou de detenţie, dar legea nu se respectă: poate să te trimită de la Arad la Aiud, la Aiud stai o săptamână, două… banii nu-ţi ajung. Pe când crezi că banii or să-ţi ajungă, te trimit la Rahova. Din nou stai o săptamână – două până te trimite înapoi la Aiud, Aiudul înapoi la Rahova. Rahova te poate ţine şi ea la fel o săptămână, două şi te trimit la Arad din nou, iar ciclul se poate repeta luni în şir. Teoretic ai banii în cont, dar practic nu îi vezi şi nu te poţi folosi de ei cu lunile, nici măcar pentru un apel telefonic şi, ca să ştie familia de tine, te rogi de unu şi de altul să sune pe cineva de la ei de acasă şi acel cineva din libertate să îţi sune familia ca să ştie unde eşti, cum eşti, că mai trăieşti“.   Hrana de după gratii   „La Craiova unde sunt închişi tinerii, dorm câte doi – trei în pat şi de câţiva ani nu se scapă de râie. Orice tânăr care trece chiar şi numai în tranzit, pentru câteva zile, pleacă de acolo cu scabie şi cu zgârieturi. La Aiud, într-o suprafaţă de unu pe patru au trei paturi, o toaletă şi câţiva şobolani care te vizitează noaptea. La puşcărie, dinţii cu probleme nu se tratează, se scot. La dentist, teoretic, se fac de toate, practic se fac doar extracţii. Cât despre mâncarea din penitenciare, mâncare e mult spus. Lături e mai aproape de adevăr, deoarece la închisoare există doar câteva feluri de mâncare, care sunt gătite şi servite de acum 30 de ani. Meniul ar fi următorul: fasole, orez, varză şi cartofi. Pe lângă acest meniu mai este şi mâncarea de sezon – vara dovlecei la prânz şi seara (în fiecare zi timp de două – trei luni), iar toamna – vinete peste vinete cu vinete. Când spun dovlecei nu mă refer la acei dovlecei pane pe care îi mănânci cu drag, ci mă refer la nişte dovleci porceşti de multe ori necurăţaţi bine (cu coajă) şi cu seminţe în interior, tăiaţi cumva în cubuleţe sau felii de şapte – zece cm, iar vinetele sunt un soi de fiertură cu un gust îngrozitor. Despre fasole, orez, varză şi cartofi, nu e vorba de o mâncare normală, ci despre nişte zoaie cu oase, deoarece carnea rar ajunge în farfuria deţinuţilor, şi atunci doar în bucăţi mici. Deşi nu sunt vegetarian, de aproape trei ani m-am trecut la acest regim alimentar şi nu pentru că nu îmi place carnea, ci pur şi simplu din cauza oaselor mari, mici şi de toate formele şi mărimile posibile în care îţi spargi la propriu dinţii. La închisoare, cu mici excepţii, doctorii stomatologii sunt «măcelari». Ştiu că în România în general sunt probleme, dar să fii în România la închisoare e ca şi cum ai juca la o ruletă rusească cu două gloanţe“.   

 4.700 de lei, lunar -un trai decent   

„Aici ne este permis să vorbim 60 de minute / zi, poate pare mult, dar când eşti aici cele 60 de minute trec aproape fără să-ţi dai seama. Dacă, în mod normal, afară, pentru 60 de minute pe mobil ai cheltui cinci euro (costul unui abonament cu minute naţionale), aici sunt două firme private care au nişte tarife speciale pentru deţinuţi: 60 de bani/ minutul pe mobil în România, 20 de bani/ minut pentru telefon fix în România, iar pentru cei din afara ţării costurile cresc şi mai mult. Întrucât marea majoritate vorbesc pe mobil, costul doar pentru telefon în fiecare lună se ridică la aproximativ 1.050 de lei, cu posibilitatea să crească dacă vorbim si în afara ţării, şi de regulă vorbim (atunci când avem bani, bineînţeles). Pentru a trăi decent în închisoare, ca să-ţi cumperi mâncare şi produse de igienă (la supra preţ), ai nevoie lunar de 3.600 de lei pentru cumpărături şi încă 1.100 de lei pentru telefon, în total aproximativ 4.700 de lei/ lună. Cei care nu au bani sunt nevoiţi să mănânce mâncarea de aici, plină cu făină, care consumată constant unu sau doi ani îţi garantează o afecţiune la stomac (gastrită, ulcer) de care greu mai scapi. Poţi mânca liniştit oase cu puţină carne, care îţi vor face dantura praf, sau poţi folosi produsele lor de igienă: o pastă de ras, un săpun, o hârtie igienică de trei metri şi un aparat de ras de unică folosinţă, toate de cea mai proastă calitate, câte o bucată pentru o lună întreagă“. (Mihai SAVA)