Lucrările la podul de la Girov au fost reluate

Data:

Lucrările de construcţie a podului rutier de la Girov, peste râul Cracău, au fost reluate după ce experţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi au concluzionat că picioarele vechiului pod, deşi aparent fragile, pot fi păstrate în structura podului cel nou.

Drept urmare, a început consolidarea fundaţiilor, iar mai apoi picioarele vor fi „cămăşuite“ cu beton.

„Au început lucrările de forare a piloţilor pentru consolidarea fundaţiilor la podul de pe DN 15D, km 9^510, Girov, judeţul Neamţ. Reamintim, în cadrul proiectului de reparaţii, până în acest moment au fost finalizate lucrările de demolare a suprastructurii podului şi de buciardare (îndepărtarea betonului de la suprafaţă – n.r.) a pilelor şi culeelor“, informează DRDP Iaşi.

Circulaţia maşinilor pe vechiul pod a fost interzisă începând din 10 martie, iar structura a fost demolată (mai puţin picioarele) în următoarele trei săptămâni.

De pe 10 martie, şoferii autoturismelor şi camioanelor cu masa maximă autorizată sub 30 de tone circulă pe podul provizoriu cu o singură bandă.

Conform proiectului tehnic, în urma lucrărilor, lăţimea podului refăcut va fi de 11,5 metri. Podul va avea două benzi de circulaţie auto, a câte 3,5 metri, şi două trotuare a câte 1 metru.

Lucrările sunt executate de societăţile comerciale Stef Edil CDP, Rutier Conex XXI, Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi şi Drum Construct SRL, cu termen de finalizare în luna octombrie  acestui an.

Podul de la Girov a fost dat în exploatare în anul 1968 şi, până anul acesta, a avut parte doar de lucrări de întreţinere, nu de reparaţii capitale.

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Razie printre şoferii şi motocicliştii din Roman

Miercuri, în intervalul orar 7-8, poliţiştii Biroului Rutier Roman...