Locurile cu plată în creşele primăriei – ocupate, cele pentru cazurile sociale – nu

Data:

Cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar creşele din Piatra-Neamţ sunt pregătite să-i primească pe copii. Perioada de înscriere a expirat la finalul lunii iulie, în prezent, toate cele 320 de locuri fiind ocupate. Numărul copiilor aflaţi pe lista de aşteptare pentru a primi un loc în cazul în care cineva renunţă, este de 27.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului, din cele 320 de locuri disponibile, 10% sunt destinate (cu titlu gratuit) cazurilor sociale, însă nu au fost solicitări pentru toate, şase dintre ele rămânând deocamdată libere. Conform datelor furnizate de instituţia care administrează creşele, în cazul locurilor sociale, condiţia pentru înscriere a fost ca venitul lunar pe membru de familie să nu depăşească 225 de lei, iar în cazul celor cu plată, tariful pe lună pentru un copil este de 640 de lei. În prezent în Piatra-Neamţ funcţionează cinci creşe de stat (una în centrul oraşului, câte una în cartierele Precista şi Mărăţei şi două în Dărmăneşti).

(Roxana ZAHARIA)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Incendiu violent în Rediu

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...

O maşină s-a făcut scrum

Duminică seară, la ora 18, un autoturism aflat în...

Comunicat de presa