Una dintre cele mai importante societăţi comerciale subordonate Consiliului Local, SC Locativ Serv SA, are o mare vraişte în actele contabile întocmite cu picioarele în perioada 2010-2013. Nu ar fi o mare pro-blemă în cazul în care decontările făcute după verificarea Curţii de Conturi le-ar face tot cei care au greşit. De plătit, însă, plătesc chiriaşii locuinţelor admi-nistrare de această firmă.
Fiind vorba despre încasările veniturilor la bugetul local, Locativ Serv nu a încasat nicio penalitate la întârzierea achitării chiriei în anul 2012 de la niciun locatar al blocurilor ANL sau ale celorlalte imobile închiriate. Curtea de Conturi a menţionat în raportul ce priveşte activitatea acestei societăţi că firma „nu a calculat, evidenţiat şi nu a urmărit la încasare pena-lizările de întârziere datorate de chiriaşi pentre neplata la termen a chiriei“. Suma ce ar fi trebuit încasată era de 150.841 de lei.
Unii dintre angajaţii societăţii au avut nesimţirea să motiveze că doar de dragul şi grija locatarilor nu au dorit să „penalizeze“ tinerii care locuiesc în locuinţele de la stat. „În opinia acestora, locuinţele administrate sunt repartizate unor familii tinere, cu vârste sub 35 de ani, cu venituri mici, cu probleme sociale şi de aceea s-au calculat penalităţi numai la întreţinere“, mai este menţionat în raport.
Controlorii au explicat juriştilor de la Locativ Serv, mai ales fostului director general Gabriela Tomşa şi directorului economic Maria Dram că legea e lege şi trebuie respectată.
Penalităţile din 2012 puse în chiriile din 2015
La trei ani de la momentul cu pricina şi la aproape doi ani de la momentul constatărilor, noul director a început să aplice recomandările Curţii de Conturi în cel mai prost mod cu putinţă – a majorat cuantumul plăţii chiriei pentru cei care aveau de plătit pena-lizări. Astfel, zeci de familii din locuinţele ANL s-au trezit că aveau de achitat şi câte 300 de lei odată, în plus la chirie. Cine întreba de ce, i se răspundea că sunt nişte penalităţi din 2012 şi că aşa a spus „domn’ director să le încasăm peste chirie“.
Într-adevăr, Curtea de Conturi a recomandat „calculul şi încasarea penalizărilor de întârziere“, dar cum au pus în aplicare cei de la Locativ Serv este cel puţin pe lângă lege. Ei nu au explicat nici acum ce şi cum, dar de luat au luat banii.
Pentru a demonstra că juriştii acestei firme nu se ocupă de ce au în administrare, mai precizăm că Locativ Serv nu a plătit taxa pe clădire de 1,5% stabilită prin lege. Un calcul simplu arată că 1,5% din valoarea de inventar a imobilelor admi-nistrate de Locativ Serv este de 1.026.860 de lei.
Momentul în care s-au finalizat toate procesele în inatanţă pe aceste speţe, în urma cărora Locativ Serv a ajuns în faţa unei decizii previzibile – că trebuie să respecte legea – a coincis cu momentul în care s-au majorat şi cu 200% chiriile la tinerii pe care în urmă cu doi ani nici nu îi penalizau.
(Alex NECHITA)




Locatarul plateste acum ce n-a platit in 2012. Deci nu se plateste gresala administratorului, majorari la majorari nu se percep. Dar primele incasari vor trebui inregistrate la majorari pana la acoperirea intregii sume, ramanand astfel descoperite cheltuielile curente a caror neachitare in termen vor genera alte majorari. S-a procedat corect incluzand intreaga majorare recalculata in prima factura emisa, neexistand temei legal (parerea mea) pentru reesalonarea platii. Probabil au mentionat-o ca o pozitie distincta. Mai exista o problema: locatarii de acum sunt aceeasi cu cei din 2012? Ca daca nu, ”prinde orbu, scoate-i ochii”!
Da , intradevar era nevoie de aceste penalitati , in condițiile in care la 35 de ani, ai primit o moștenire și poți plăti de 3 ori mai mult la chirie. Să nu mai zicem de facturile la curent , gaz , etc. Ne mai întrebam de ce suntem , unde suntem . Toți pun legea în față și își păstrează scaunele calde , însă nu am auzit pe niciunul să vină cu o propunere ca aceste chirii să fie plătite proporțional cu veniturile unei familii , care încearcă să crească si copii . Bine ca ne agitam sa facem sponsorizări și lucrari negândite corect , dar de unde se pot face bani “de buzunar ” .