-3.5 C
Piatra Neamț
miercuri, ianuarie 15, 2025
AcasăEvenimentLimitator de înălţime prăbuşit peste două maşini

Limitator de înălţime prăbuşit peste două maşini

Date:

Ieri după-amiază, limitatorul de înălţime montat la intrarea în spatele parcării Hotelului Central, în zona Complexului Comercial Winmark Petrodava, din centrul municipiului Piatra-Neamţ, a fost agăţat de o autoutilitară (Volkswagen B-939-ADI) şi a căzut peste două maşini parcate. Evenimentul s-a petrecut la ora 12.30, în condiţiile în care şoferul dubei voia să ajungă la poarta de aprovizionare a hotelului. Limitatorul este pus exact lângă piciorul telegondolei, tocmai pentru a interzice accesul vehiculelor înalte care ar putea atinge grinda de susţinere a stâlpului de la telegondolă. Din fericire, în cele două vehicule peste care a căzut traversa de metal nu se afla nimeni la acea oră. Pagubele materiale sunt însă mari, iar circulaţia în zonă a fost perturbată aproximativ două ore. Pompierii au intervenit cu o autospecială pentru a muta limitatorul în afara zone de tranzit şi aa curăţa drumul de elementele de caroserie rezultate în urma accidentului. Şoferul neatent a fost sancţionat contravenţional şi este bun de plată pentru prejudiciul cauzat.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.