l Fiscul vinde zeci de mii de metri pătraţi de păduri, locuinţe, maşini şi chiar şi o fabrică de peleţi
Fiscul nu a reuşit să vândă în iunie averile personale ale unor afacerişti de pe Valea Muntelui, iar la finele acestei luni va organiza o nouă licitaţie. Toţi sunt datori statului, iar instituţia vrea să recupereze obligaţiile fiscale restante de la aceştia. Alături de nouă persoane fi-zice de pe Valea Muntelui şi Valea Bicazului, o societate comercială din Iaşi este pe lista celor ale căror bunuri au fost executate de Fisc şi care vor face obiectul acţiunilor de vânzare. Pe data de 24 octombrie, Serviciul Fiscal Orăşenesc din Bicaz va organiza o licitaţie de zile mari: cei interesaţi îşi pot adjudeca de la maşini, case, păduri, la o fabrică de peleţi. Aşadar, pe lista bunurilor pentru care este organizată licitaţie de pe 24 octombrie se află un Mercedes Vito, fabricat în 2002, la preţul de pornire de 6.518 lei, un autoturism marca BMW, din 1990, la 3.476 de lei şi două autoutilitare Mercedes Benz, din 1996 şi 1998, la preţurile de pornire de 10.042 de lei, respectiv 12.273 de lei.
Lista continuă cu trei terenuri fâneaţă cu suprafeţe cuprinse între 4.300 şi 25.800 de metri pătraţi, situate în Grinţieş, Dămuc şi Hangu, la preţuri de pornire între 2.668 şi 44.244 de lei. Tot în Hangu, Fiscul vinde pe 24 octombrie, un teren de 640 de metri pătraţi (la preţul de pornire de 4.121 de lei), o locuinţă de 94 metri pătraţi (55.708 lei), un spaţiu comercial de 70 metri pătraţi (36.604 lei) şi terenul aferent (6.878 de lei). În aceeaşi localitate, Servi-ciul Fiscal din Bicaz va mai scoate la mezat o casă de locuit de 90 metri pătraţi, plus anexe şi teren cu construcţii în suprafaţă de 400 metri pătraţi (59.850 de lei) şi un teren dar cu vegetaţie forestieră de 40.000 metri pătraţi (37.299 de lei). În cadrul aceleiaşi acţiuni de vânzare, va mai fi scos la licitaţie un teren păşune de 54.300 metri pătraţi, situat în Dămuc (54.742 de lei) şi un teren cu vegetaţie forestieră de 47.600 metri pătraţi (53.986 de lei). În aceeaşi zi, pe 24 octombrie, Fiscul va încerca valorificarea unei case de 139 metri pătraţi (212.433 de lei), plus terenul aferent (1.377 de lei), o fabrică de peleţi în suprafaţă de 619 metri pătraţi (343.595 de lei), un şopron pentru instalaţie de uscare de 306 metri pătraţi (203.719 de lei), un depozit de rumeguş de 1.022 metri pătraţi (567.293 de lei) şi un teren pe care se află construcţii (154.048 de lei), toate situate în localitatea Grinţieş.
(Natalia RÎŞTEI)