„It? s Time for… NO HATE SPEECH“ – aceasta este denumirea seminarului având ca temă promovarea toleranţei, sub toate formele sale, care s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ Piatra-Neamţ. La evenimentul coordonat de prof. dr. Mihaela-Cătălina Tărcăoanu, au participat circa 120 de elevi (o clasă a IX-a, o clasă a X-a şi două clase a XI-a).
„Unul din patru elevi este agresat în faţa colegilor, după cum arată primul studiu naţional asupra bullyingului în şcolile româneşti (conform rezultatelor studiului efectuat de Organizaţia «Salvaţi Copiii»). Organizând astfel de evenimente, putem schimba în bine, la nivel naţional, aceste cifre. Termenul bullying provine din limba engleză, bully însemnând bătăuş, huligan. Deşi momentan nu există o traducere exactă în limba română a cuvântului, el poate fi explicat prin termeni ca intimidare, brutalizare, terorizare, denumind un act de violenţă fizică şi/sau psihică“, a declarat Mihaela-Cătălina Tărcăoanu.
Elevilor participanţi la seminar le-au fost oferite tricouri, genţi, cărţi, insigne, stickere etc., obţinute cu sprijinul Secretariatului «No Hate Speech Movement» din cadrul Consiliului Europei şi Comitetului Naţional al campaniei „Fără ură“ împotriva discursului instigator la ură în România.
După seminar, cei 120 de elevi de la „Calistrat Hogaş“ au transmis mesajul lor referitor la necesitatea combaterii discursului instigator la ură, prin intermediul instrumentelor digitale, altor elevi de clasa a VIII-a, respectiv, de clasa a X-a.
Evenimentul a fost realizat cu spriji-nul Consiliului Europei, al Secretariatului „No Hate Speech Movement“, al Comitetului Naţional al campaniei „Fără ură“ împotriva discursului instigator la ură în România şi al GEYC – Group of the European Youth for Change.
(Liviu ILIE)
Felicitări pentru aceasta idee!