Liberalii nemţeni lansează „idei“ despre drumuri

Data:

Echipa liberală a lansat, ieri, ceea ce numesc „Master Planul pe transporturi, ca o componentă a Proiectului Neamţ 2020.

În acest sens, preşedintele PNL Neamţ Mugur Cozmanciuc împreună cu deputatul Vlad Marcoci si Daniel Vasiliu Macovei au lansat „ideea“ unor dezbateri constructive pe teme de infrastructură rutieră cu partidele politice, instituţiile statului şi societatea civilă pentru dezvoltarea judetului Neamţ.

„Anunţăm ideea pregătirii unui master plan de drumuri judeţene şi comunale care va fi parte a proiectului Neamţ 2020. În perioada imediat următoare vom lansa o serie de dezbateri la care vom invita toate partidele politice dacă îşi doresc dezvoltarea acestui judeţ, dar mai ales toţi cei care să candideze la primării indiferent de culoarea politică, pentru ca atunci când vom discuta şi vom aproba în prima şedinţă a Consiliului Judeţean master planul, acesta să fi fost în prealabil discutat şi asumat de către toţi cetăţenii“, a declarat Mugur Cozmanciuc.

El a mai adăugat că priorităţile PNL Neamţ sunt axate pe trei paliere: naţional – autostrada Iaşi – Târgu Neamţ – Târgu Mureş, culoarul care să lege Suceava de Bucureşti, la nivel regional, cu interes local, drumul expres care să lege Piatra-Neamţ de Bacău, şi la nivel judeţean, realizarea unui master plan de drumuri judeţene şi comunale.

Deputatul Vlad Marcoci a prezentat o parte dintre proiectele de infrastructură prioritare. El a menţionat că infrastructura rutieră este cea mai importantă din partea investiţională a Consiliului Judeţean pentru că dă şansa dezvoltării reale a judeţului Neamţ.

„Pe partea de infrastructură rutieră PNL Neamţ îşi propune două priorităţi majore: legătura cu celelalte judeţe pentru ca structura naţională rutieră să fie completată de cea judeţeană, într-o ordine firească, şi al doilea traseu foarte important este conectarea judeţului Neamţ cu infrastructura sa turistică cu cea naţională, respectiv drumurile care leagă mănăstirile şi zonele cu potenţial turistic ridicat – Izvorul Muntelui şi staţiunea Durău“, a spus Vlad Marcoci.

El a mai adăugat că îşi vor concentra atenţia pe reabilitarea şi consolidarea drumurilor judeţene care să facă legătura între aceste obiective.

„Există deja la Consiliul Judeţean un studiu de fezabilitate, dar nu există încă documentaţii tehnice. De aceea, echipa PNL va susţine în mod special proiectul drumului judeţean care va conecta judeţul Neamţ de judeţul Bacău în zona Piatra Neamţ – Făurei – Trifeşti – Ion Creangă – Icuşeşti“, a mai declarat deputatul Vlad Marcoci

Daniel Vasiliu Macovei a prezentat surse posibile de finanţare, dar şi faptukl că aceste proiecte trebuie urgentate.

El a amintit de, Programul Operaţional Regional „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere“, program prin care Consiliul Judeţean poate depune proiecte.

„Reabilitarea drumului Piatra Neamţ-Bacău, discutat şi în Consi-liul de Dezvoltare Regională, nu se încadrează pe o finanţare POR şi atunci s-a găsit varianta alternativă. O altă sursă de investiţii pentru drumurile comunale ar fi PNDR 2016-2020, axa 7.2 Investiţii în insfrastructură, unde fiecare comună poate depune proiecte pentru construcţia, modernizarea sau reabilitarea acestor drumuri în valoare de maxim un milion de euro“, a declarat Vasiliu.

O altă sursă de finanţare posibilă, menţionată de liberali a fost cea care face referire la parteneriate public-private.

„Ultima sursa de finanţare care poate fi accesată, de această dată pentru proiecte de maxim 200.000 de euro sunt GAL-urile, unde primăriile   pot depune proiecte pe programul Leader, susţinut de Mi-nisterul Agriculturii“, a încheiat Daniel Vasiliu Macovei.

(A.N.)

2 COMENTARII

  1. Avind in vedere potentialul turistic al judetului Neamt recomand amenajarea urgenta a drumurilor nationale DN15 Piatra Neamt-Bicaz -Poiana Largului si DN 12 C, Bicaz -limita judet Harghita si reabilitare drum judetean DJ155F, Bicaz -izvorul Muntelui-Durau -intersectie DN 12C Bistricioara

  2. E frumos, foarte frumos ce vrea sa faca echipa liberala in judetul Neamt, dar din pacate sunt pur declaratii politice . Sa ne spune care din cei trei ,,crai au participat printr-o implicare directa in realizarea unor proiecte de infrastructura.Vorbim din carti . Toti au numai interese .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Răsturnat cu duba

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...

Copilaş rănit la Poiana Teiului

Sâmbătă după-amiază, în comuna Poiana Teiului, a avut loc...