Miercuri, poliţiştii rutieri târgnemţeni au depistat, pe DN 15B, două autoutilitare care transportau materiale lemnos, fără documente de provenienţă. Cei doi conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional cu 1.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 5,38 metri cubi de lemn. „În domeniul silvic, în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în acest domeniu, în 2021, au fost desfăşurate acţiuni şi controale în fondul forestier, pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos şi pe linia legalităţii transportului materialului lemnos, fiind constatate 369 de infracţiuni la regimul silvic şi fiind aplicate 247 de contravenţii la Legea 171/2010, în valoare totală de 467.000 de lei. De asemenea, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1.413,93 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 373.290 de lei şi indisponibilizarea a opt atelaje hipo, precum şi altor bunuri folosite la comiterea de infracţiuni sau contravenţii“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. (Mihai SAVA)