În şedinţa ordinară programată pentru data de 17 martie, Consiliul Local al municipiului Roman va aproba lista cu noile tarife stabilite pentru distrugerea bunurilor de pe domeniul public. Ca noutate, fiecare obiectiv vandalizat (de la flori şi până la trotuare) va avea tarif de sancţionare dar şi un cost al prejudiciului diferenţiat. De exemplu, un trandafir distrus va costa 12 lei, o bancă – 400 de lei, un metru pătrat de asfalt – 65 de lei, unul de trotuar – 40 lei, sau o bancă – 400 lei. De asemenea, distrugerea unui metru pătrat de spaţiu verde va fi plătită de contravenient cu 25 lei, a unui puiet tuia, pin sau ienupăr va costa 200 lei, iar distrugerea unui stâlp de blocare a accesului – 100 lei.
Noul regulament privind normele de gospodărire, întreţinere, curăţenie şi estetică ce va fi supus votului consilierilor romaşcani mai prevede şi o serie de interdicţii pe care le au persoanele fizice şi juridice în ceea ce prevede curăţenia oraşului, astfel: aruncarea, depozitarea au arderea pe domeniul public a deşeurilor menajere sau a altor reziduuri şi gunoaie; menţinerea unor firme, panouri stradale sau reclame deteriorate, inestetice, incomplete sau depăşite pe faţadele sau acoperişurile imobilelor sau pe străzi, trotuare ori spaţii verzi; depozitarea deşeurilor pe spaţiul public a deşeurilor rezultate din construcţii sau amenajări de clădiri ori locuinţe; creşterea animalelor şi a păsărilor, precum şi cultivarea grădinilor de zarzavaturi sau legume pe domeniul public; lăsarea animalelor nesupravegheate.
Se mai amendează şi montarea bătătoarelor de covoare la o distanţă mai mică de şase metri faţă de ferestrele locuinţelor, uscarea rufelor pe suporturi exterioare ferestrelor sau în apropierea imobilelor de locuit, spălarea maşinilor ori a covoarelor în albiile râu-rilor Moldova şi Siret, sau aruncarea cojilor de seminţe pe spaţiul public.
În concluzie, orice acţiune care vine în contradicţie cu regulile de bun simţ va fi sancţionată aspru la Roman, astfel că, cei care sunt obişnuiţi cu astfel de acte sunt sfătuiţi să se gândească de două ori înainte de a le pune în practică. (R.C.)