Acasă Cultura La Preluci, sub zodia ploii

La Preluci, sub zodia ploii

1148
1
DISTRIBUIȚI

Ne pregătim să părăsim oraşul însorit şi pentru asta umplem la-ntâmplare „şoşonu’ lui Pit” (de la, chipurile…, schöne-schöne, alint pentru VW-ul Bon Jovi Limitierte Auflage) încărcat mereu şi haotic cu aparatură video, accesorii precum artişti, prieteni, provizii. Din vreme fuseseră cumpăraţi viermişori-nadă pentru cei câţiva peşti diversionişti care urmau să fie liberaţi oricum în apa tulburie a iazului din preajmă. Ar fi vorba de motivul preferat de a evada din concentrarea momentului, măcar un pic… Ne îndreptăm aşadar spre La Preluci unde se desfăşoară a patra ediţie a simpozionului-tabără „Tazlău – Izvor de inspiraţie”, organizat de d-nul Ştefan Potop cu sprijinul salutar al Primăriei locale. Mergem şi mergem, de undeva de la un magazin local cumpărăm apă, suc şi un pepene imens care-l înconvoaie şi-i face cocoaşa respectabilă lui C.M. Ieşim din Tazlău şi o luăm pe „drumul coborâşului” prin pădure, pe căi forestiere, dar mai prietenoase anul acesta.

Într-o adevărată sihăstrie verde se deschide poiana întâmplărilor noastre. O cunoscută cabană silvică din lemn şi piatră este gazda taberei de pictură. Îi aflăm pe participanţi, în majoritate nemţeni, cu câteva excepţii: Ion Mihalache din Bacău născut însă chiar pe aceste plaiuri, la Mastacăn. Asta a fost  dorinţa de suflet a organizatorului Ştefan Potop ca să-şi motiveze „haiducii” şi să le promoveze creaţia. Erau acolo şi: pietrenii Mihai Agape, Dinu Huminiuc, Lucian Gogu-Craiu, Lucian Tudorache, romaşcanul Cristinel-Ionel Prisecaru şi ieşean-pietrenul Dumitru-Bogdan Enache. Pe Dumitru Bostan, Radu Macavei şi pe fotograful Florian Ghimiş nu i-am aflat atunci acasă.

Ne-au întâmpinat simplu şi cu puţine vorbe. Erau ca nişte santinele ale liniştii păzind un foc care jăruia şi fumega încă pe un pat generos de cenuşă fiebinte în inima curţii. Pe malul iazului, Bogdan îşi încerca norocul la pescuit, ceva mai departe, Luci Mihalache lucra pitit între florile sălbatice cu ochii râzând sub pălărioara minusculă. Doar tânărul Prisecaru se produce la şevalet, pe când ceilalţi aveau ramele direct pe mese, sprijinite de pereţi sau de scaune. Peste tot culori, pensoane, spatule şi pânze diverse împrăştie nemiloase liniştea şopronului care-i adăposteşte de ploaie. Boiereşte, Dinu Huminiuc lucra la înălţime, în balcon şi în singurătatea perspectivei se joacă miraculos cu peniţa.

Suntem în altă lume şi mă fericesc pentru asta, pentru prieteniile noi care s-au ivit ca nişte oferte ale sorţii: Pit cu provocările lui, Enache cu figura lui tra-gică şi asfixiat de propria artă ca de o iubire nefericită şi oarbă. Apoi, Mihai Agape – tăcut şi subţire, „himeric” el însuşi; îl surprind cum desenează repede o schiţă în creion a chipului lui C.M., îi intuieşte maturitatea şi lumina unei priviri din trecut. Un trecut legat de acelaşi loc, de prin anii optzeci când toată redacţia ziarului „Ceahlăul” a descins la Tazlău pentru un reportaj memorabil şi au poposit aici   într-o noapte de miez de iarnă. Farmecul locului a rămas neschimbat cel puţin în privinţa nopţilor…

Acum, după ani, la lumina zilei, Lucian Gogu-Craiu e cuprins de o contagioasă inspiraţie, pânzele lui „sprijină” peretele unei magazii de lemne, acolo le prinde şi ploaia…, culori voalate în vară, căldură şi tinereţe. La şevalet, romaşcanul Cristinel Prisecaru are o lucrare începută sub liniile căreia intuiesc o temă de peisaj, Mihai Agape revine floral de această dată, Lucian Tudorache  cu fixaţia liniilor şi a detaliilor construcţiei arhitecturale, Dinu Huminiuc pare să digere domol insomnia nopţii trecute, cu răbdătoarea hărnicie a haşurilor sale.

Prezenţa deodată a lui Ştefan Potop face să se umbrească şopronul. Din nefericire, bonomia îi este afectată de suferinţa tatălui şi de o preocupare sumbră. Auzim „gata, oaspeţii la masă” şi trecem să mâncăm, cu repetiţie, borş de fasole şi ostropel gătite de acest amfitrion gospodar cu reale virtuţi gastronomice. Pepenele-povară sfârşeşte sfârtecat ca doagele unui butoi de un cuţit vânătoresc cu lama crestată.

Îi privesc pe toţi cum se adună şi apoi se risipesc către lucrările lor. Ei ştiu anume cum şi când să aşeze straturi de culoare spre căutarea momentului următorului pas. Bogdan Enache stă cu faţa la pânze, stă pur şi simplu. Apoi se supără pe ploaia venită deodată măruntă, decisă, parcă definitivă. Trage câteva tuşe subţiri cu precizie, apoi se apucă de o schiţă de peisaj local în pensulă fină. Vreau să-l observ fără să fiu băgată în seamă, dar nu-mi iese. E ceva la acest artist care mă ţine curioasă, este sclipitor şi îndărătnic, crispat şi încolţit, pare că doreşte să-şi renege talentul şi darul, mereu aflat în căutare febrilă. Intuiţia îmi spune că se va petrece un salt cu el, deodată, ceva spectaculos şi uimitor. Îl văd pe muchie gata să sară. Şi o va face cu riscul de a se regăsi sau de a se pierde. Mi-a povestit odată că în copilărie a auzit că mama lui a pierdut un copil şi, disperat, a pornit să îl caute prin pădure. Îl privesc acum şi-mi pare că-i văd sub retină aceeaşi grozavă şi înfricoşată cercetare care trăieşte în el. Căutarea este destinul tutu-ror de aici. Toţi cercetează în ei înşişi. Pentru această tabără pare că nu peisajul este cel mai important pe cât de importantă este convieţuirea incomodă a fiecăruia cu sine şi a tuturor la un loc, atât de diferiţi.

Ploua când am plecat, a plouat şi în zilele ce au urmat. Creaţiile săvârşite La Preluci vor ţine cu nostalgie simezele sub zodia ploilor de toamnă.

Et in Arcadia ego.

Anica LUNCANU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.