La începutul lui iunie, Cinema Dacia se închide pentru renovare

Data:

La începutul lunii iunie, Cinematograful „Dacia“ din Piatra-Neamţ se va închide timp de o săptămână, sau două, pentru renovare. Mai exact, pentru montarea scaunelor noi, care au ajuns deja la Piatra-Neamţ. Operaţiunea, destul de dificilă, a avut loc cu sprijinul unui grup de tineri voluntari care i-au întins o mână de ajutor directorului Victor Purice; practic, cele 400 de scaune au fost aduse tocmai de la Ploieşti – de la fostul cinematograf „Premiera“, închis în 2014, la scurt timp după ce a fost renovat.

„În sfârşit sunt un om fericit. Cinematograful a început să se bucure. Mo-dernizarea sălii începe să se contureze… cu sprijinul R.A.D.E.F. RomâniaFilm şi al tinerilor noştri“, a fost mesajul transmis de Victor Purice.

Pe lângă scaunele nou-nouţe, tot de la Ploieşti va fi adusă şi mocheta, dar şi alte obiecte de care acolo nu se mai foloseşte nimeni.

Modernizarea singurului cinematograf de stat din Piatra-Neamţ a început anul trecut, când instalaţia veche de proiectare a fost înlocuită cu una 3D, „căpătată“ în urma închiderii unui alt cinematograf al R.A.D.E.F. – „Patria“, din Bucureşti.

(Roxana ZAHARIA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Conducea beat o maşină neînmatriculată, fără permis

În seara de 16 septembrie, la ora 17.45, în...

S-au rătăcit noaptea pe Ceahlău

Mieruri seară, trei tineri din judeţul Vaslui, care au...

Intreruperi Neamt 18.09.2026

Două maşini au luat foc de la scurtcircuite

Plecând de la un scurtcircuit electric, marţi după-amiază, pe...