12.4 C
Piatra Neamț
sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăEconomicJudecătorul Magdalina hotărăşte soarta lui Arsene

Judecătorul Magdalina hotărăşte soarta lui Arsene

Date:

La sfârşitul acestei săptămâni, în camera de consiliu a Tribunalului s-a judecat cererea de recuzare făcută de Ionel Arsene (preşedintele Consiliului Judeţean) în privinţa magistratului care se ocupă de dosarul în care şeful CJ este pus sub acuzare pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. Solicitarea de recuzare a judecătorului Constantin Magdalina a fost respinsă, „ca neîntemeiată“.

În aceste condiţii (decizia fiind definitivă), judecătorul Magdalina urmează să dispună începerea procesului (dacă se constată legalitatea rechizitoriului) sau completarea/refacerea urmăririi penale şi implicit restituirea cauzei la DNA. Totuşi, hotărârea pe care o va lua Magdalina, pe 9 mai, poate fi atacată, iar dacă se va întâmpla acest lucru, ultimul cuvânt îi va reveni Curţii de Apel Bacău.

Tot vineri (27 aprilie), la aceeaşi instanţă superioară băcăuană s-a judecat contestaţia făcută de DNA împotriva deciziei prin care Tribunalul de sub Pietricica dispusese revocarea măsurii controlului judiciar în privinţa lui Arsene, dându-i acestuia libertate deplină şi lăsându-l să revină în viaţa politică. Curtea a desfiinţat sentinţa Tribunalului şi a admis contestaţia procurorilor anticorupţie, menţinându-l sub control judiciar, timp de încă 60 de zile, pe Arsene. Hotărârea este definitivă.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.