Neînţelegerile apărute între un ofiţer al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) şi fosta concubină, cu care ar fi stat vreo zece ani, timp în care ar fi beneficiat de diverse împrumuturi financiare, dar şi alte „atenţii“, culinare sau trupeşti, au ajuns în atenţia Parchetului Militar Iaşi, în urma unei plângeri a femeii, care se consideră păcălită şi şantajată.
Protagoniştii scandalului care face acum „deliciul“ garnizoanei IJJ de sub Pietricica sunt locotenent colonelul Lucian Obadă (în vârstă de 47 de ani) şi Elena Antoneta Preda, din comuna Mărgineni.
Femeia spune că pe parcursul relaţiei cu jandarmul, l-a împrumutat cu aproape 30.000 de lei, iar când nu i-a mai dat bani s-au certat, a fost ameninţată şi acum nu vrea să-i restituie sumele. Drept pentru care, i-a făcut ofiţerului mai multe plângeri. De la IJJ i s-a comunicat că faptele lui Obadă sunt doar abateri disciplinare şi că acesta a fost sancţionat pentru „derapajele“ avute. De la Parchetul Militar, a aflat că nu există probe de săvârşire a vreunei infracţiuni şi că, pentru recuperarea banilor, trebuie să-l dea în judecată pe Obadă, în civil.
Considerându-se păcălită şi precizând că jandarmul ar mai fi profitat în acest fel şi de alte femei, Elena Preda şi-a spus povestea, cu riscul de a fi considerată o naivă, „măcar să nu mai păţească şi altele ce mi s-a întâmplat mie“.
Dragostea costă
Povestea amoroasă dintre jandarm şi femeia din Mărgineni a început prin 2007, când ea lucra ca femeie de serviciu la FC Ceahlăul Piatra-Neamţ, iar el venea la meciuri, având atribuţii de serviciu în acest sens. Jandarmul este căsătorit şi are doi copii, iar femeia este şi ea măritată (are tot doi copii), iar soţul ei munceşte în Italia. Amândoi aveau probleme de cuplu, au stat câteva zile la poveşti, până şi-au dat seama că se plac şi au început o relaţie. Cum au decurs în continuare lucrurile se arată într-o ordonanţă a Parchetului Militar Iaşi, prin care s-a clasat cauza împotriva lui Obadă, pentru ameninţare, şantaj şi viol.
„Victima arată că l-a cunoscut pe Obadă Lucian în timp ce era îngrijitoare la stadionul FC Ceahlăul din Piatra-Neamţ, în urmă cu zece ani, iar în tot acest timp a avut o relaţie de concubinaj cu acesta, menţionând că lucrătorul jandarm i-a solicitat cu titlu de împrumut diferite sume de bani, bunuri, şi ea i-a dat, «l-a sponsorizat», i-a plătit şi ratele, i-a făcut curat în boxă, l-a ajutat cu repararea acoperişului, i-a dat în fiecare an câte un porc şi o damigeană cu vin, un miel, i-a cumpărat instrumentele necesare ca acesta să poată cânta în timpul liber într-o formaţie, l-a însoţit în câteva deplasări efectuate în Fălticeni, Ploieşti, Buzău şi Bucureşti, i-a plătit cheltuielile de cazare, drumul, i-a dat bani pentru a merge în vacanţă cu familia sa, pentru ca, în mai 2017, atunci când a refuzat să-i mai dea suma de 30.000 de lei pe care lucrătorul jandarm i-a cerut-o pentru a-şi face curat în apartament, relaţia să înceteze. Persoana vătămată arată că, atunci când i-a solicitat banii înapoi, lt. col. Obadă Lucian i-a adresat ameninţări să nu facă plângere şi ofiţerul i-a spus că «dacă cineva se agaţă de el, are cunoştinţe la moldoveni»“, este precizat în ordonanţa prim-procurorului militar (colonel) Gheorghe Prelipcean.
Sandwich-uri aduse cu taxiul la poarta unităţii
Ca să lămurească situaţia, procurorul de caz a dispus audierea mai multor martori, precum şi testarea la poligraf a femeii şi a jandarmului. Martorii, printre care şi un taximetrist pie-trean, au confirmat o parte din spusele femeii şi au declarat că de mai mulţi ani aceasta avea o relaţie extraconjugală cu jandarmul, iar că aceasta i-a dat ofiţerului, ani la rând, sume cuprinse între 1.400 şi 4.000 de lei.
„Ungureanu Vasile, taximetrist, arată că pe parcursul a aproximativ doi ani, persoana vătămată l-a solicitat, fie să o ducă până la sediul IJJ Neamţ, fie să-i ducă sandwich-uri pentru lt. col. Obadă Lucian, iar o dată i-a adus un porc sacrificat de la Anghel Elena (mama victimei) pe care l-a dat ofiţerului“, au notat anchetatorii.
Pe 28 iulie, Elena Preda a dat o nouă declaraţie în care a susţinut că „în cursul anilor 2014 – 2015, în timpul relaţiei extraconjugale, lt. col. Obadă Lucian a forţat-o să întreţină relaţii sexuale normale şi anale, prin constrângere, de cinci sau şase ori, însă nu deţine certificat medico-legal şi nu a spus nimănui despre această faptă pentru că i-a fost ruşine“.
Testarea poligraf a fost făcută de un expert al Poliţiei Bacău şi, aşa cum arată procurorul militar care a instrumentat dosarul, „la întrebările dacă în lunile iunie – iulie 2017, în afară de fapul că Obadă Lucian i-a spus că ar fi mai bine pentru ea să-şi retragă plângerea, a fost ameninţată în vreun fel, dacă a întreţinut relaţii sexuale anale fără ca să fie de acord şi dacă i-a achitat ofiţerului valoarea combustibilului şi cazării pe perioada deplasărilor de serviciu, răspunsurile sale nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat“. Cu alte cuvinte, femeia a spus adevărul. De cealaltă parte, jandarmul a refuzat să facă testul cu detectorul de minciuni, motivând că „este foarte emotiv şi nu doreşte să fie supus examinării“.
Apărarea ofiţerului
Locotenent colonelul Obadă lucrează la IJJ din 1998 şi îndeplineşte funcţia de specialist II în cadrul Serviciului Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Când a fost audiat de procurorul militar, în calitate de suspect, ofiţerul a avut următoarea poziţie vizavi de acuzaţiile care-i sunt aduse: „O cunoaşte pe Preda Elena Antoaneta de circa zece ani, s-a aflat în relaţii de prietenie cu aceasta şi cu membrii fa-miliei sale, ştie că soţul său Preda Ioan este plecat la muncă în Italia împreună cu cei doi fii ai lor, nu a ameninţat, nu a agresat persoana vătămată, nu i-a promis că o va lua în căsătorie, este însurat şi are doi copii, nu datorează bani sau bunuri acesteia. În continuare, ofiţerul arată că persoana vătămată l-a ajutat la efectuarea curăţeniei în boxa blocului unde locuieşte, i-a plătit diferite rate şi a efectuat alte activităţi la ce-rerea sa, însă el s-a achitat de obligaţii, nu i-a pretins bani pentru efectuarea curăţeniei, a încetat relaţia de prietenie când Preda Elena a devenit tot mai insistentă, la deplasările în misiuni nu a fost însoţit de persoana vătămată, are aprobare de la conducerea unităţii pentru a desfăşura în timpul liber activităţi artistice şi cântă la orgă“.
L-am căutat pe lt. col. Lucian Obadă, pe parcursul zilei de ieri, atât pe mobil, cât şi la IJJ, lăsându-i la ofiţerul de serviciu un număr de contact de la redacţie, pentru a ne prezenta punctul său de vedere în tot acest scandal. Până la ora închiderii ediţiei, acesta nu a luat legătura cu noi.
Aşa cum spuneam, în cele din urmă cauza privitoare la Obadă a fost clasată, jandarmul s-a ales doar cu o „urecheală“ de la comanda IJJ, iar femeia păcălită în dragoste trebuie să se adreseze instanţei civile pentru a-şi recupera banii „investiţi“ în păguboasa relaţie.
(Mihai SAVA)