Acasă Social ÎPS Teofan vine la Mănăstirea Neamţ

ÎPS Teofan vine la Mănăstirea Neamţ

837
0
DISTRIBUIȚI

Astăzi, în prima zi din Postul Crăciunului, când în calendarul creştin-ortodox este pomenit Sfântul Paisie de la Neamţ, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, va oficia Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Neamţ. Sf. Paisie s-a născut în oraşul Poltava, din Ucraina, în anul 1722, la 21 decembrie. Cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi şi la îndemnul domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamţ cu o mare parte din obştea de la Secu, în ziua de 14 august 1779, unificând astfel cele două mănăstiri sub povăţuirea unui singur stareţ. Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareţ al celor două mănăstiri unificate, Neamţ – Secu, Cuviosul Paisie a păstrat cu sfinţenie acelaşi regulament de viaţă monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce priveşte rânduiala sfintelor slujbe, cât şi nevoinţa monahilor la chilie. În obştea Cuviosului Paisie de la Neamţ se aflau mai mulţi călugări, sporiţi duhovniceşte, care aveau darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc. Sfântul Paisie de la Neamţ a fost canonizat în anul 1988, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, iar patru ani mai târziu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit pomenirea ca sfânt a Cuviosului Paisie de la Neamţ, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. Anul acesta are o însemnătate aparte pentru tradiţia isihastă română, dar şi internaţională, deoarece se împlinesc 300 de ani de la naşterea Sfântului Paisie Velicikovschi. Pentru a pune în valoare acest moment deosebit, Arhiepiscopia Iaşilor, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” şi Mănăstirea Neamţ se organizează, în perioada 13-16 noiembrie, Simpozionul Internaţional „Moştenirea spirituală şi culturală a Sfântului Paisie de la Neamţ. 300 de ani de la naştere (1722-2022)”. Festivitatea de deschidere a evenimentului academic a avut loc, în 13 noiembrie, la Iaşi, în sala „Iustin Moisescu”.

(M.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.