l acesta se declară nemulţumit de ritmul lucrărilor de reabilitare aflate în derulare în unele secţii şi vrea să dea termene precise de finalizare a investiţiilor
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a făcut săptămâna aceasta o vizită de lucru la Spitalul de Urgenţă Piatra-Neamţ, unde a verificat stadiul lucrărilor la noul corp de clădire, precum şi starea saloanelor din corpul vechi. Acesta s-a întâlnit cu medicii şefi de secţii şi cu şefii de servicii pentru a inventaria problemele existente pe fiecare secţie în parte şi a stabili prioritatea a acestora.
„Vizita de astăzi a fost extrem de utilă pentru mine. Am văzut la faţa locului care sunt problemele cu care se confruntă Spitalul de Urgenţă şi am avut posibilitatea să discut direct cu medicii despre nevoile fiecărei secţii din unitate. Aşa cum am arătat şi în timpul vizitei, cred că lucrările aflate în derulare la Spitalul de Urgenţă trebuie realizate într-un ritm mai susţinut şi cu mai multă eficienţă pentru a fi finalizate cât mai repede. Aş vrea să avem în vedere cu toţii că trebuie sa lucrăm în interesul cetăţenilor pe care îi reprezentăm şi pentru binele acestora. Aceasta trebuie să fie motivaţia noastră întotdeauna şi sper ca toţi cei cu care colaborăm să înţeleagă acest lucru. Mă bucur să văd că, deşi se află la conducerea unităţii de doar două luni, domnul Liviu Negelschi a reuşit să îmbunătăţească situaţia spitalului“, a declarat Ionel Arsene.
Preşedintele Consiliului Judeţean s-a declarat, însă, nemulţumit de ritmul în care se lucrează la proiectele de reabilitare demarate pe diverse secţii şi a convocat o nouă întâlnire între conducerea unităţii medicale şi reprezentanţii direcţiei tehnice din cadrul CJ, pentru a stabili sarcini şi termene concrete de finalizare.
În timpul aceleiaşi vizite, Ionel Arsene a anunţat conducerea spitalului că intenţionează să deblocheze posturile vacante şi să le scoată la concurs; vorbim aici atât despre cele de asistent cât şi despre cele de infirmier. (Roxana ZAHARIA)



