Acasă Eveniment Investiţiile serioase, o raritate în Neamţ

Investiţiile serioase, o raritate în Neamţ

846
0
DISTRIBUIȚI

 

Anul 2014 a fost cum nu se poate mai prost pentru judeţul Neamţ din punct de vedere al investiţiilor realizate în zona noastră. Investitorii români şi străini nu au mai fost interesaţi, ca în ceilalţi ani, să injecteze capital în judeţul nostru. Doar companiile care desfăşoară deja activităţi în zona noastră şi-au majorat capitalul social, însă valoarea acestuia nu s-a mai cifrat la zeci de milioane de euro, aşa cum se întâmpla odinioară. Marile firme şi-au direcţionat investiţiile spre judeţe care au potenţial de dezvoltare mult mai ridicat şi care oferă oportunităţi în acest context. Oamenii de afaceri spun că judeţul nostru nu are cum să atragă investitori din moment ce aceştia nu sunt sprijiniţi, iar infrastructura  lasă de dorit.

Majorările de capital, un aport important pentru economia locală

Investiţiile străine în economia nemţeană au fost slabe anul trecut în comparaţie cu anii precedenţi în care companii cu renume injectau zeci de milioane de euro. Investiţii demne de luat în seamnă au realizat doar câteva firme care activează deja în judeţul nostru, însă cele nou înmatriculate au venit cu un capital străin de toată jena. Cea mai bună lună din 2014 pentru investiţiile străine a fost prima din an, ianuarie, când Rifil SA şi-a majorat ca-pitalul social cu peste 3,8 milioane de euro. În februarie, 7 firme şi-au majorat capitalul social cu 10.259 de euro – o sumă neglijabilă dacă este să ne uităm la investiţia făcută de Rifil. O lună bună pentru economia locală a fost şi iunie, când 8 societăţi comerciale şi-au majorat capitalul străin cu 2,8 milioane de euro.

 În celelalte luni din anul trecut, investiţiile străine în economia locală

s-au concretizat în doar câteva mii de euro, o firmă având un capital social în medie de 50 de euro. Luna decembrie nu a adus mai mulţi investitori străini judeţului, ba dimpotrivă mai puţini comparativ cu alte luni din an. În decembrie au fost înmatriculate 4 firme cu participare străină la capitalul social a cărui valoare a fost de numai 175,4 euro. Tot atunci, doar o sigură firmă şi-a majorat capitalul străin cu „fabuloasa“ sumă de 17,9 euro.

Cea mai bună lună pentru investiţii a fost februarie

Investiţiile autohtone în economia judeţului au fost subţiri anul trecut. Marile companii româneşti nu şi-au mai manifestat interesul pentru judeţul Neamţ ca zonă cu potenţial de dezvoltare.

În 2014, cele mai bune luni pentru economia nemţeană au fost februarie, aprilie şi septembrie. În februarie au fost înmatriculate 65 de firme cu un capital social subscris în valoare de 60.200 de lei (valoarea medie a capitalului social pe societate fiind de 960 de lei).

În aprilie, cele 58 de societăţi comerciale înmatriculate aveau un capital social de 58.100 de lei (1.000 de lei, în medie, pe firmă), iar în septembrie în peisajul economic al judeţului au apărut 60 de firme care au plasat 51.100 de lei (850 de lei, în medie, pe firmă. Luna decembrie nu a ieşit din tiparul lunilor proaste pentru investiţii. Atunci au fost înmatriculate doar 44 de firme, cu un capital social subscris de 15.850 de lei, în medie fiecărei firme revenindu-i 360 de lei.

Tot luna trecută, 92 de societăţi co-merciale au fost radiate din registrul comerţului.

(Natalia RÎŞTEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.