Luni la amiază (8 mai), pe la ora 12, un muncitor care făcea nişte lucrări de canalizare într-un şanţ din comuna Negreşti a fost prins sub un mal de pământ care s-a surpat peste el. Colegii acestuia, aflaţi în zonă, au intervenit imediat, alături de poliţişti, şi au reuşit să-l scoată la suprafaţă pe bărbat, în acelaşi timp sunând şi la 112. La faţa locului, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ a trimis două autospeciale cu nouă subofiţeri; una dintre maşini fiind ulterior întoarsă din drum. De asemenea, a sosit şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care i-a acordat primul ajutor bărbatului fără a mai fi nevoie ca victima să fie transportată la spital. Cazul a fost preluat de Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru a se stabili dacă au fost respectate măsurile de protecţie în astfel de cazuri, precum şi cine este responsabil de cele întâmplate. (Mihai SAVA)



