Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 12 martie, pe Istrate Stănescu, în vârstă de 40 de ani, din oraşul Roznov, condamnat la un an, şapte luni şi zece zile de închisoare, pentru conducere fără permis (faptă comisă pe 1 mai 2023). Bărbatul, recidivist pentru că i-a înşelat pe Iulian Humă şi Jan Mihai, a fost dus la Penitenciarul Bacău.
În aceeaşi zi, tot acolo a ajuns şi romaşcanul Ioan Lungoaia (57 de ani), care are de stat după gratii nouă luni deoarece a şofat beat. De asemenea, tot joi, oamenii legii l-au băgat la puşcărie şi pe alt romaşcan (43 de ani) – un an şi cinci luni, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe aceeaşi linie infracţională, joi seară, la ora 19, pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu din municipiul Piatra-Neamţ, a fost depistat un localnic (61 de ani) care şofa cu îmbibaţia alcoolică de 0,62 miligrame/litru. Trei ore mai târziu, pe Drumul European 85, în comuna Horia, a fost prins un bărbat (49 de ani) din Trifeşti în timp ce conducea o maşină cu 0,43 mg/l, în aerul expirat. Şi pe 14 martie, în Bicaz Chei, poliţiştii au prins un tânăr *23 de ani) din Moldoveni care şofa neavând permis, pe DC 137, dinspre satul Ivaneş. Maşina îi fusese încredinţată de un vecin (39 de ani). la aceeaşi dată, pe Drumul Naţional 15D, în Dulceşti, a fost depistat un băcăuan (40 de ani) care şofa cu viteza de 81 de kilometri/oră, având permisul anulat. De asemenea, sâmbătă spre duminică noaptea, pe strada Progresului din Piatra-Neamţ, oamenii legii au identificat un localnic (56 de ani) conducând un autoturism cu 0,65 mg/l, în aerul expirat. Toţi s-au ales cu dosare penale.
(Mihai SAVA)



