Individul care a înjunghiat un tânăr în Târgu-Neamţ a fost prins

Data:

Poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al jandarmilor l-au prins, în după-amiaza de 5 august, pe tânărul în vârstă de 22 de ani, din comuna Vânători-Neamţ, care în noaptea de 2 spre 3 august a comis o tentativă de omor. Este vorba despre Bogdan Ioan Ticu (recidivist pentru furt, lovire, ameninţare, tulburarea ordinii publice, port fără drept de obiecte periculoase şi conducere fără permis). El se ascundea într-o casă părăsită din apropierea locuinţei. Agresorul (care a mai stat după gratii o perioadă în 2019) a fost reţinut şi va fi prezentat Tribunalului cu propunerea de arestare preventivă.

După cum am relatat la vremea respectivă, în noaptea cu pricina, Ticu a acostat-o pe o stradă din oraşul Târgu-Neamţ pe fosta concubină (28 de ani, cu care are un copil) şi a luat-o la bătaie. Prin zonă tocmai trecea un tânăr de 22 de ani, din Răuceşti, care a intervenit să o salveze. În acesl moment, Ticu a scos un cuţit (pe care obişnuia să-l poarte mereu la el) şi l-a înjunghiat pe salvator, după care a fugit. Victima a fost preluată de ambulanţă, transportată la spital şi operată, întrucât avea un plămân secţionat. Medicii legişti au stabilit că viaţa i-a fost pusă în pericol de leziunile suferite.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...