l aleşii PSD au reuşit să stârnească din nou hohote de râs, din cauza modului de abordare a ordinii de zi l pentru prima dată în istoria instituţiei, la unul dintre proiecte toţi votanţii s-au abţinut
O nouă şedinţă a Consiliului Local Piatra-Neamţ, o nouă filă în cartea care ar trebui să poarte titlul „Cum să NU faci administraţie locală de performanţă“. Motivele? Consilierii din grupul majoritar (PSD-ALDE şi parţial PMP) au reuşit, din nou, să stârnească râsete din partea tuturor celor prezenţi, prin modul de abordare a unor proiecte pe cât de simple (pentru unii), pe atât de complicate (pentru domniile lor). Sau cel puţin asta au dat de înţeles. Ne limităm deocamdată la a sintetiza toată „nebuloasa“ din CL Piatra-Neamţ în trei puncte principale.
- Anunţăm că nu aprobăm, dar până la urmă aprobăm
Pentru a nu mai lăsa nicio urmă de mister privind motivele care stau la baza respingerii unor proiecte în şedinţa Consiliului Local, cu două zile înainte, aleşii din grupul PSD le-au „adunat“ minuţios într-un comunicat de presă compus „pentru a evita riscul apariţiei în spaţiul public a unor noi intoxicări din partea primarului Dragoş Chitic, acesta având obiceiul de a ascunde incompetenţa proprie sau a oamenilor pe care îi are în subordine în spatele acuzaţiilor de reacredinţă a consilierilor PSD“. Asta, deşi unele dintre anexele proiectelor contestate iniţial primiseră deja semnătura, cu tot cu menţiunea „de acord“, din partea viceprimarului Luminiţa Vîrlan – liderul grupului PSD.
Ori, din cele opt proiecte pe care au anunţat că nu le votează (din cauza incertitudinii privind aspectul de legalitate sau a documentaţiei incomplete) aleşii au ajuns ca în plen să le voteze în cea mai mare parte a lor. În mod suspect, însă, au dat vot negativ în cazul altora, de care nu se legaseră în comunicatul de presă premergător şedinţei.
- În comisii dăm vot pozitiv, în plen votăm împotrivă (şi viceversa)
Aşa cum s-a întâmplat şi în multe alte şedinţe anterioare, doar pentru a da un vot negativ unor iniţiative ale primarului, aleşii din grupul majoritar au decis să res-pingă, şi de această dată, mai multe proiecte pe care le avizaseră pozitiv, în urmă cu doar câteva zile, în şedinţele comisiilor de specialitate. La fel cum, în alte cazuri, au dat vot pozitiv în timpul şedinţei, deşi în comisii avizul fusese „negativ“. Mai mult, de această dată (o putem numi premieră), consilierii PMP au ales să voteze fiecare după propriul plac, delimitându-se astfel, de majoritatea formată din PSD şi ALDE.
- Amendamente, fără a cunoaşte atribuţii esenţiale ale Consiliului Local
Unul dintre amendamentele făcute de consilierii PSD – prin vocea preşedintelui de şedinţă – Romulus Cristian Tihenea, se referea la închirierea unui spaţiu în Forum Center, care aparţine municipiului, închiriere care ar trebui să o facă, în opinia domniei sale – administratorul. Or, momentul a fost urmat de o explicaţie cât se poate de clară, dată de secretarul Florin Fecic: „Legea 215/2001 prevede la art. 36, alin.5, litera b, la «atribuţiile consiliului local», «hotărăşte concesionarea, vânzarea, sau închirierea bunurilor proprietate privată a municipiului Piatra-Neamţ». În şedinţele anterioare am mai avut astfel de hotărâri. Chiar luna trecută, când tot dumneavoastră eraţi preşedinte de şedinţă. Atunci am închiriat prin hotărâre de Consiliu Local către ANL, un spaţiu în Mall Forum Center. Locativserv (administratorul – n.r.) are un contract de prestări servicii care spune că propune proprietarului, în condiţiile legii, contractele de închiriere. Deci, nu are nici prin contract, nici legal, dreptul de a închiria“, a spus Fecic.
Şi, cireaşa de pe tort, a fost pusă în momentul în care liberalii au formulat un amendament, apoi acesta a fost respins, iar social-democraţii nu au mai ştiut ce şi cum să voteze. Într-un final toată lumea a ajuns să se abţină de la vot, din cauză că s-a reuşit crearea unei stări de incertitudine totală în plen, soră cu penibilul.
Cum respectă legea dacă nu o cunosc?
Simţindu-se dator să dea explicaţii pe tema şedinţei care va rămâne în istoria Consiliului Local, secretarul municipiului – Florin Fecic, l-a secondat pe primarul Dragoş Chitic într-o conferinţă de presă organizată la final. Acesta a ţinut să puncteze câteva aspecte care nu mai au nevoie de niciun comentariu, de altfel. „Mă simt nevoit şi dator să am o poziţie faţă de legalitatea proiectelor supuse astăzi dezbaterii Consiliului Local, în urma unor apariţii în presă în care se lansează anumite acuze de incompetenţă la adresa colegilor mei din primărie. (…) Nu ştiu cum să formulez, dar, pornind de la jurământul depus de domnii consilieri şi de la obligaţiile pe care le au prin statutul aleşilor locali (sunt obligaţi să respecte legea), nu pot să nu mă întreb cum o respectă, dacă nu o cunosc. Şi nu mă refer la o subtilitate legislativă, ci la atribuţiile Consiliului Local, prevăzute în Legea 215. (n.r. referitor la închirierea bunurilor municipiului). Suntem la un an de mandat, timp în care au fost emise numeroase hotărâri privind închirieri de bunuri, ca să aflăm astăzi că dumnealor consideră că nu ar avea competenţă Consiliul Local pentru o asemenea hotărâre“, a spus, printre multe altele, secretarul municipiului.
În finalul conferinţei primarul Dragoş Chitic a făcut referire la lipsa de profesionalism cu care aleşii PSD aleg să abordeze lucrurile în plen, spunând chiar că unii dintre aleşii acestui partid i s-ar fi confesat cu privire la faptul că nu aveau habar despre comunicatul de presă semnat de grupul din care fac parte, prin care se anunţa votul negativ asupra unor proiecte. De aici şi până la întrebarea „Cine este de fapt vocea consilierilor cu pricina?“ nu mai este decât un pas. Iar întrebarea este retorică, desigur.
(Roxana ZAHARIA)




https://www.youtube.com/watch?v=Lg0JshvRxfE
Apropo de penibilitate, comportamentul unor alesi, ma trimite la N.Bonaparte care spunea :
,,in politică, prostia nu e un handicap,,.
Ca platitor de taxe si impozite am avut propunerea anul trecut, sa nu mai numerotati comisiile de specialitate ca pe sacii de cartofi ci cand cereti avizele, pronuntati specialitatea acelei comisii.