Din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele cobustibile, în seara de 27 aprilie a izbucnit un violent incendiu la locuinţa unei bătrâne în vârstă de 86 de ani, din comuna Ţibucani. Alarma s-a dat pe la ora 21.30, iar la locul evenimentului au intervenit patru echipaje de pompieri militari (cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Târgu-Neamţ) şi voluntarii din Păstrăveni, cu altă maşină. La sosirea forţelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperişului casei şi la două anexe gospodăreşti, cu posibilitatea propagării la o casă din imediata apropiere.
Au ars: acoperişul locuinţei, pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, o magazie şi o bucătărie de vară pe 80 mp, construite în prelungirea locuinţei, 1,5 tone de grăunţe, un metru cub de lemn de foc, 70 de păsări şi mai multe bunuri aflate în interiorul anexelor. Proprietara locuinţei a făcut un atac de panică. Ea a fost asistată medical de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.



