Incendiatorul de la Tămăşeni a fost filmat

Data:

Cel care, în dimineaţa de 25 iunie, a incendiat maşina (Opel Astra) agentului Ioan Fîrţescu, şeful Postului comunal de Poliţie Tămăşeni, a fost filmat de o cameră de suprave-ghere plasată în apropierea sediului, însă imaginile nu-i ajută foarte mult pe anchetatori. Mai exact, pe înregistrare se vede doar o umbră care se apropie de autoturism, iar apoi cum izbucnesc flăcările.

Aşa cum am relatat în ediţia precedentă, poliţistul se afla în patrulare, îşi lăsase maşina personală în faţa sediului, iar cineva i-a dat foc.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“, au ars materialele combustibile din compartimentul motor, bordul, instalaţia electrică, tapiţeria şi anvelopele din faţă. Incendiul a fost anunţat la ora 4.35. Oamenii care au văzut flăcările au spart geamul de la sediul Postului de Poliţie Tămăşeni, ca să ia un stingător, însă nu au reuşit să stingă maşina. Din primele veri-ficări efectuate, anchetatorii au stabilit că şeful de post nu a avut de-a face, în ultima perioadă, cu vreun infractor care ar fi putut să se răzbune pe el, iar în plan personal nu are duşmani. Autoturismul incendiat era fabricat în anul 2000 şi nu era asigurat. Pagubele se ridică la 6.500 de lei. Ancheta cu privire la identificarea incendiatorului este în plină desfăşurare. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Container făcut scrum

De la o ţigară aruncată aiurea, duminică după-amiază, a...

Razie de amploare la Piatra Şoimului

La sfârşitul săptămânii trecute, politiştii din cadrul Serviciului de...

Incendiu devastator la Cordun

Vineri dimineaţă, din cauza unui aparat electrocasnic defect, care...