Încă o victimă a escrocilor prin telefon: Un bărbat din Pângăraţi a fost convins să dea 5.000 de lei pe cartele de reîncărcare

Data:

În ultima perioadă, poliţistii nemţeni înre-gistrează aproape zilnic plângeri din partea celor înşelaţi prin metoda „Accidentul“ şi „Concursul“.

Printre ultimele victime ale escrocilor se numără un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Pângăraţi. Acesta le-a povestit oamenilor legii că la începutul acestei săptămâni a fost sunat de un tânăr, pe care l-a crezut fiul lui, deoarece vocea nu-l trăda. Plângând, presupusul fiu i-a explicat că a avut un accident şi pentru a scăpa de consecinţe s-a înţeles cu „victima“ să-i încarce telefonul cu ajutorul unor cartele telefonice. Astfel că, aşa-zisul fiul şi-a rugat „tatăl“ să se ocupe de această operaţiune. Fără să stea pe gânduri şi dornic să ajute, bărbatul a cumpărat cartele cartele telefonice în valoare de 5.250 lei şi a transmis codurile de reîncărcare. Văzând că a avut succes, escrocul i-a cerut şi o sumă de bani, doar că nu a mai primit-o deoarece între timp bărbatul şi-a dat seama că a fost înşelat. „Pentru a nu deveni victime ale unor asemenea infracţiuni recomandăm cetăţenilor să manifeste maximă prudenţă în cazul în care primesc un astfel de apel şi să nu dea curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment. Este bine să se ştie că, în cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident ori eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: fie depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, fie înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Recomandăm celor care primesc astfel de apeluri să verifice dacă persoana respectivă  a fost cu adevărat implicată într-un accident. Dacă sunteţi contactaţi de un «binevoitor», care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin. Mai trebuie menţionat faptul că vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni.

Ceilalţi membri ai fa-miliei trebuie să le explice acestora că nu trebuie să dea curs niciunei soli-citări de a plăti sume de bani făcute de diverse persoane fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării“, a declarat subcomisarul Costel Irina, din cadrul IPJ Neamţ.

La sfârşitul săptămânii trecute, un alt nemţean a fost păgubit cu aproape 5.000 de lei. Bărbatul în vârstă de 77 de ani a fost anunţat că a câştigat un concurs şi, pentru a intra în posesia premiului, a fost îndemnat să vireze într-un cont contravaloarea TVA-ului, adică 4.571 de lei. (S. DAMIAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...