În cazul maşinilor incendiate pe Traian,  soţia răzbunătoare a fost arestată preventiv

Data:

Poliţiştii au reţinut-o, marţi seara, pe Ana Iustina Grigoraş (în vârstă de 45 de ani) din municipiul Piatra-Neamţ, pentru incendierea a două maşini parcate pe Bulevardul Traian, în dimineaţa de 5 aprilie. Ieri, la solicitarea anchetatorilor, judecătorii au decis arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Femeia este divorţată, dar a păstrat numele fostului soţ (Adrian Grigoraş – 49 de ani) care a avut funcţiile de viceprimar al oraşului şi director la ADI Urbtrans. Cei doi locuiesc separat şi au o fată care stă cu tatăl.

După divorţ, neînţelegerile dintre ei au continuat şi păreau să fi culminat cu incendierea uşii apartamentului bărbatului – faptă de care este bănuită tot femeia.

Marţi dimineaţă, la ora 5, aceasta este acuzată că a folosit nişte materiale textile îmbibate în combustibil şi a pus foc Mercedesului (înmatriculat NT-09-NAT), care-i aparţine fostului soţ, iar incendiul a cuprins şi un SUV Toyota (al poliţistului pensionar Claudiu Vânău) aflat în spate. În zonă au intervenit pompierii, oamenii legii şi un tehnician criminalist.

Când au ajuns forţele cele două autoturisme erau cuprinse de flăcări, iar incendiul ameninţa să ajungă la încă un vehicul. Ei au blocat traficul rutier, au securizat perimetrul şi au îndepărtat curioşii, permiţându-le pompierilor să-şi facă treaba. Vehiculele s-au făcut scrum. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Femeia a dispărut după ce a pus focul, fiind găsită după-amiază în judeţul Bacău şi dusă la audierile care s-au lăsat cu reţinere. Ea este fiica fostei judecătoare Ana Ioniţă, care după retragerea din magistratură s-a făcut notar.

 

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Mor peştii în Lacul Pângăraţi

Sute de peşti morţi au fost văzuţi ieri plutind...

Anunt DIRECȚIA SILVICĂ NEAMȚ

DIRECȚIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul județul Neamț, municipiul Piatra...

Anunt

Anunt contractare