Negocierile privind chiria pe care ar trebui să o plătească Consiliul Judeţean Neamţ pentru Centrul de Informare din Durău au stagnat din mai, atunci când firma care deţine terenul a dat un ultimatum – ori li se plăteşte cât cer, ori să părăsească terenul.
Cum nimeni nu poate lua în cârcă o clădire cu un etaj şi mai mult de 10 încăperi, comisia de negociere primeşte o sugestie de la preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban: „Să vedem cum putem rezolva chestiunea, deja se lungeşte prea mult această negociere. Am vorbit cu membrii comisiei numite de Consiliul Judeţean pentru a reveni asupra ofertei. Ar fi bine ca noi să mai ridicăm preţul, iar ei să-l mai reducă. Să ajungem cumva la un numitor comun şi să încheiem situaţia“.
Andrei Ignat, reprezentantul Comisiei de la Consiliul Judeţean a menţionat că el a mai înaintat o adresă în care a solicitat proprietarilor să facă propria lor evaluare, dar de atunci nu a mai primit niciun răspuns.
Ultimul semn din partea SC Durău SA a venit la finalul lunii mai, atunci când a cerut Consiliului Judeţean să achite atât cât
le-a fost solicitat printr-o primă adresă trimisă la începutul acestui an, adică lunar câte 2,5 euro pe metru pătrat, în timp ce Consiliul Judeţean se arăta dispus să plătească doar 0,23 euro pentru un metru pătrat. Tot atunci, reprezentanţii firmei au mai scris că în cazul în care nu primesc 2,5 euro pe un metru pătrat invită chiriaşii „să procedeze la eliberarea terenului în termen de 30 de zile de la data primirii adresei“.
Reamintim că până la venirea lui Culiţă Tărâţă la şefia Consi-liului Judeţean Neamţ, în 2012, instituţia nemţeană a plătit firmei SC Durău SA, lunar, câte 584 de euro. În cei cinci ani de contract, Consiliul a plătit peste 35.000 de euro pentru cei 292 de metri pătraţi, atât cât este amprenta construcţiei pe terenul SC Durău SA.
(Alex NECHITA)




Cum de s-a construit o cladire de utilitate publica pe teren privat?
De ce nu sunt trasi la raspundere cei care au facut manevrele cu terenul?
Din manaria asta Costica Schiopu s-a ales cu 35000 euro, ajutat de cumnatul sau drag , eternul Doru Conachi director in CEJEU.
Cum se accepta se atatia ani situatia asta. Comuna Ceahlau este partenera la constructia cladirii fix cu terenul. Dar SC Durau -Tarate, foloseste parcarile de la Hotel Bistrita gratis. Si cabanele Fantanele si Dochia beneficiaza de facilitati pe langa lege in Parcul National administrat tot de CJN.Fratilor de barter ,de compensatii n-ati auzit? Atunci stau eu si ma intreb , ori legislativul de la CJ e slab de inger ori fac manariile inpreuna.