Hoţul de la Arhiepiscopie a fost prins

Data:

l banii furaţi i-a jucat la păcănele

Individul care, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, a spart Catedrala Arhiepiscopală din Roman şi, din mai multe cutii ale milei, a sustras aproximativ 20.000 de lei, a fost prins de poliţişti, în ziua de 29 ianuarie. Făptaşul este un tânăr în vârstă de 20 de ani.

Oamenii legii au stabilit că acesta a intrat în lăcaşul de cult (prevăzut cu camere video de supraveghere) forţând o uşă laterală, iar banii i-a luat din trei cutii ale milei şi, cea mai mare parte a sumei, dintr-un dulap situat în Altar. Apoi a plecat, şi-a cumpărat câteva haine şi restul banilor i-a cheltuit pe jocuri electro-nice de noroc. Tânărul mai este cercetat pentru săvârşirea unui furt similar, în urmă cu aproape două săptămâni, când a intrat prin efracţie în Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“, de lângă Spitalul Municipal Roman, luând şi de acolo banii de pomelnice; doar zece lei.

„Prin urmare, acesta a fost reţinut 24 de ore pe baza de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, iar în data de 30 ianuarie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de arestare preventivă; dispunându-se măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...