Hoţ arestat

Data:

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Piatra-Neamţ, a fost arestat de judecători, ieri, pentru comiterea unui furt. În cauză este vorba despre Sorinel Mircel Zenica, reţinut marţi de poliţişti după ce a sustras mai multe bunuri. Imediat după încarcerare, el a contestat măsura dispusă de instanţă situaţie în care ultimul cuvânt în această privinţă urmează să îl aibă Tribunalul.

Zenica este recindivist şi a mai comis infracţiuni atât în ţară cât şi în străinătate. În 2018, acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea unei tentative de omor. Conform sentinţei, atunci el s-a întâlnit pe platoul de la Colibele Haiducilor cu Stela Manolache (34 de ani, din comuna Pângăraţi) şi a înjunghiat-o în piept cu un briceag de mai multe ori. Ulterior, individul s-a predat. La acea vreme a declarat că avusese o relaţie de prietenie cu femeia şi s-au certat. Victima, care era căsătorită,a negat şi a spus că doar a încercat să-l ajute pe Zenica să-şi găsească un avocat, şi de aceea şi-ar fi dat întâlnire. Prin decizia de condamnare, agresorul a fost obligat să-i achite victimei daune morale şi materiale de 31.000 de lei.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...