Una dintre cele mai importante arii protejate din judeţul Neamţ, amplasată tocmai acolo unde legea în domeniu ar trebui să fie respectată cu stricteţe – la poalele Ceahlăului – s-a transformat peste noapte într-o mare de tranşee pline de nămol şi apă. Vorbim despre câteva hectare de păşune din comuna Ceahlău distruse zilele trecute de o firmă ce exploatează masă lemnoasă în zonă. Situaţia a fost sesizată de paznicul păşunii, angajat al primăriei. „E dezastru acolo. Noi, de la primărie, le-am aprobat să scoată lemn pe un anumit drum, dar ei au intrat în forţă şi au brăzdat toată păşunea; cel mai probabil s-a întâmplat acum, de când s-a încălzit vremea. Practic, totul s-a petrecut foarte repede pentru a ne sesiza la timp. Am anunţat toate instituţiile abilitate să cerceteze cazul iar astăzi (n.r. vineri, 16 martie) a ajuns şi poliţia la faţa locului. Aşteptăm să vină controalele de la celelalte instituţii“, a spus primarul Dumitru Coroamă.
Întrebarea logică în acest caz este „cum de nu a văzut nimeni ce se întâmplă acolo?“. Iar răspunsul vine de la Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont, care cutreieră versanţii din aria protejată zi de zi.
„Eu trec prin zonă frecvent şi am văzut că scoteau lemn, dar erau pe drumul autorizat de Primărie. Ce se întâmpla mai departe, acolo unde nu e vizibilitate, numai ei ştiau. Vorbesc în calitate de simplu cetăţean al comunei: nu se poate aşa ceva! Probabil totul s-a întâmplat în decurs de câteva ore. Vă daţi seama, cu cinci-şase utilaje de mare tonaj, ce-au putut să facă acolo. Va fi aproape imposibil ca păşunea să fie readusă la starea iniţială, odată ce terenul a fost destabilizat în aşa manieră. Nu cred că se va mai reface niciodată şi, în plus, de acum înainte vor apărea probleme şi alunecări de teren la fiecare ploaie“, a spus Papalicef.
Reprezentanţii Gărzii de Mediu, care au obligaţia de a sancţiona astfel de nereguli, au precizat că au aflat de cele petrecute la Ceahlău şi vor merge să verifice situaţia la faţa locului, urmând să dispună o serie de măsuri. „Am fost anunţat de domnul primar şi vom trimite o echipă să vadă exact cum stau lucrurile; apoi vom acţiona conform legii. Putem vorbi despre amendă, putem vorbi şi despre obligarea firmei respective să refacă terenul pe cheltuiala sa, dar nu ne putem antepronunţa până când nu vom avea un raport de constatare complet“, a spus Iftime Petrariu, şeful Comisariatului Gărzii de Mediu.
(Roxana CHIRILĂ)




Dezastru total in com.Ceahlau:
-exploatari forestiere pe pasunea ce ati vazut,pe Martin- ca sa nu fie vazut jaful silvicul a instalat o bariere-,cum urci pe axial la prima curba ,in lungul axialului pana la izv.muntelui,pe Paraul Mare,spre schitul Sf.Ana.DEZASTRU TOTAL! ARE CINEVA SANGE IN INSTALATIE SA OPREASCA CATASTROFA?
Nici pana astazi GARDA DE MEDIU si ITRSV nu au venit la fata locului . In ce tara din lume s-a mai pomenit asa ceva? Cica firma respectiva e campioana la distrus paduri . Distrug tot ce le iese in cale. A faramat totul in zona Tarcau si niumeni de la DS Neamt nu sufla o vorba . De ce nu verifica DNA legaturile intre patronul lui DEN forest si sefii ITRSV / Garda de Mediu/ Directia Silvica Neamt !!!!
ROMÂNIA moare.