Desigur, când te referi la hârtie, primul gând se duce spre foaia de scris, spre caiete, reviste, ziare, cărţi, sau la suportul pentru desen. Iar dacă ar trebui să inventariezi toate produsele realizate din hârtie, probabil am umple cateva pagini. Unii ar spune că exagerez. Ei bine, hai să enumăr doar câteva, dintre cele pe care, de mult nu le mai asociem cu banala hârtie. Cele care, în timp, şi-au câştigat notorietatea sub o altă denumire, mai prozaică: bancnota, faţa de masă, şerveţelul, batista, sugativa, harta, cutia, abajurul, cartela, biletul de intrare, ciorna, punga, foiţa de ţigară, afişul, cartonul, flyerul, paharul, indigoul, cartea de vizită, partitura muzicală, timbrul, fotografia, paravanul, cărţile de joc, ecranul, rochia, şi încă multe altele… Iată că mi-au trebuit câteva rânduri să le înşirui!
Totuşi nu la acestea aş dori să mă refer, gândindu-mă la cum ar fi arătat viaţa noastră fără hârtie, ci la cu totul altceva. La latura ei mai puţin banală!… Căci, da! Hârtia are şi aşa ceva! O latură ludică, poetică, artistică…
În copilărie, hârtia ne-a ocupat o importantă perioadă de timp. Jocul copilului cu hârtia este esenţial. O bucată de hârtie ce putea fi mâzgălită, desenată, pictată, îndoită sau ruptă, făcea parte din primii paşi spre cunoaştere. Pe lângă un rol educativ (învăţatul scrisului, al desenului), cu ajutorul hârtiei copilul percepe imagini, învaţă. Aşadar, mi-am amintit de coiful din hârtie (la care adăugam nelipsita spadă de lemn), evantaiul, avionul sau vaporaşul din hârtie. Ce să mai spun de… ZMEE! Înălţarea lui în văzduh, manevrarea prin vânt, miracolul plutirii sale. O încântare care îşi putea ocupa ziulica întreagă… Minunăţii de obiecte-jucării.
Mai mult, dacă ne referim doar la cărţi, şi ele pot avea destinaţii diferite. Cărţile de şcoală,romanul, almanahul, cartea de…telefon (dată deja dispărută!), ghidul turistic, albumul, cartea de bucate, mersul trenurilor… Hârtie, hârtie, hârtie…
Am fost rugat să scriu un eseu despre hârtie. Am luat un stilou şi l-am scris pe o coală de hârtie, apoi, după ce am încheiat, am recitit textul. Bineînţeles că nu am fost prea mulţumit. Am mototolit hârtia şi am aruncat-o la coşul de gunoi. După câteva zile, am deschis laptop-ul şi am rescris eseul, în format electronic. La final l-am recitit. Aceeaşi senzaţie de nemulţumire! Mi se părea că execut o operaţiune pleonastică: să scriu despre suportul pe care scriu…
Am luat laptop-ul şi l-am mototolit!
Apoi , l-am aruncat la o pubelă de gunoi. La „reziduale”. Că doar nu era să-l arunc la „menajer”, la sticlă, la plastic sau la cartoane şi hârtii…
Horaţiu MIHAIU