Piaţa Centrală este una dintre cele mai aglomerate zone ale oraşului, din punct de vedere al traficului rutier. Una din cauzele permanente pentru care se circulă extrem de anevoios în perimetrul Pieţei Centrale este legată de incendiul de acum un an, când clădirea s-a făcut scrum şi odată cu ea şi spaţiile destinate vânzării. De atunci, comercianţii au fost mutaţi de autorităţi care pe unde a prins câte un loc mai cu vad, iar mare parte sunt împrăştiaţi de-a lungul trotuarelor din preajmă. Din acest motiv a fost nevoie să se reconfigureze unele parcări din zonă, cât şi cea de la Forum Mall, pentru a fi amenajate tarabele pieţarilor. Autotu-rismele comercianţilor, în primul rând, apoi cele ale clienţilor ocupă toate parcările Pieţei Centrale, iar în orele de vârf circulaţia în piaţă este efectiv blocată. Se circulă bară la bară şi uneori şoferii trebuie să aibă răbdare chiar şi 20 de minute ca să traverseze strada Baltagului ce trece prin piaţă. Cu atât mai mult, acum, cu revenirea multor nemţeni din străinătate, traficul se desfăşoară şi mai greu, iar oamenii sunt exasperaţi. Zilnic la intrarea şi ieşirea din Piaţa Centrală se face coloană de maşini, iar circulaţia se desfăşoară cu dificultate ore întregi. Autorităţile locale sunt legate de mâini, deocamdată, până la refacerea Pieţei Centrale şi reconfigurarea parcărilor, dar până atunci se va apela la Poliţia Rutieră să monitorizeze traficul rutier.
„Zona respectivă este într-adevăr una dintre cele mai aglomerate zone din oraş, din punct de vedre al traficului rutier. Odată cu refacerea Pieţei Centrale situaţia se va mai remedia prin mutarea comercianţilor care acum sunt stabiliţi în parcarea complexului Forum Center şi a pieţei. Din păcate nu sunt soluţii pentru a devia traficul din acea zonă. Vom apela la sprijinul Poliţiei Rutiere pentru fluidizarea traficului cu ajutorul agenţilor rutieri“, a declarat inspectorul Ludmila Armaşu, din cadrul Biroului Comunicare al Primăriei Piatra-Neamţ. (Ioana CALIŢCHO)a
Eu stiu ca acolo e un trafic congestionat de cand faceam scoala de soferi – asta acum 25 de ani.
[…] Piaţa Centrală este una dintre cele mai aglomerate zone ale oraşului, din punct de vedere al traficului rutier. Una din cauzele permanente pentru care se circulă extrem de anevoios în perimetrul Pieţei Centrale este legată de incendiul de acum un an,http://realitateamedia.ro/haos-rutier-la-piata-centrala/ […]