Haos pe Calistrat Hogaş

Data:

În noaptea de marţi spre miercuri (3/4 septembrie), angajaţii firmei Publiserv au terminat de montat noile indicatoare rutiere şi de trasat noile marcaje rutiere pe strada Calistrat Hogaş, iar de ieri dimineaţă pe respectiva stradă a fost inversat sensul de circulaţie – dinspre intersecţia cu Bulevardul Republicii către intersecţia cu strada Mihail Sadoveanu.

La primele ore ale dimineţii, în intersecţia cu strada Mihail Sadovenu a fost postat un echipaj de la Poliţia Locală, care a oprit accesul maşinilor pe Calistrat Hogaş. Pe la ora 9.30, din motive pe care nu le-am desluşit, respectivul echipaj a dispărut.

Imediat după, deşi la capătul de stradă aflat în apropierea Bisericii Precista Veche este montat indicator de interzicere a accesului (nu foarte vizibil, e drept), o mulţime de şoferi, în virtutea obişnuinţei, au intrat pe interzis şi au provocat ambuteiaje.

După un timp, a revenit în peisaj echipajul de la Poliţia Locală, iar situaţia a revenit la normal.

Pe la ora 14.00, echipajul a dispărut din nou, şi iarăşi au început „pupăturile“ între maşinile celor care respectau noua semnalizare rutieră şi ale celor obişnuiţi cu vechiul sens unic. Toate întâlnirile s-au sfârşit fără vărsare de antigel ori alte lichide auto…

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Piatra-Neamţ, lucrări de resistematizare rutieră se vor derula, în perioada 4-6 septembrie, pe străzile Alexandru cel Bun şi Poştei. Vor urma alte câteva străzi din cartierul Precista.

„Astfel, se va schimba direcţia de circulaţie, cu sens unic pe străzile Calistrat Hogaş – Alexandru Lăpuşneanu – Prof. Ion Negre – Bradului – Plugarului – Liliacului – Oituz – Alexandru cel Bun – Poştei – Calistrat Hogaş„, se arată într-o informare transmisă de municipalitate. (Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zbucium mare pentru biletele de tratament

Zeci de pensionari au luat cu asalt, ieri, sediul...

Rănit grav într-un accident la Girov

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui grav...

Două maşini s-au ciocnit la Costişa

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...