Handbal feminin – Liga Naţională / În duelul cu constelaţia de vedete bucureştene, Moldovencelele au fost la un pas de marea surpriză

Data:

 

HCM Roman – CSM Bucureşti 21 – 22 (8 – 10)

Liga Naţională de handbal feminin se grăbeşte spre finalul sezonului regulat, la mijlocul acestei săptămâni fiind programată etapa cu numărul X din cadrul returului primei faze.

Graba Ligii Naţionale este generată de Trofeul Carpaţi al naţionalei de senioare, dar şi de acţiunile pe care le au loturile de tineret şi junioare în perioada următoare.

Cinci dintre mecirile rundei curente s-au jucat miercuri, 11 martie. Au fost câteva partide echilibrate, cu impact major asupra poziţiilor în clasament.

Cetate Deva – performera  etapei trecute, când a învins la Slobozia, a primit vizita revelaţiei acestui retur de campionat, U Alexandrion Cluj. Meciul era deschis oricărui rezultat, însă gazdele porneau totuşi favorite. Au învins gazdele, la mare luptă, cu scorul de 29 – 27.

Echilibrat se anunţa şi meciul de la Ploieşti, acolo unde s-a deplasat echipa din Craiova. După o încleştare dramatică meciul sâa terminat remiză: 23 – 23.

În celelalte trei meciuri nu se anunţau probleme deosebite.

Codaşa Mureşul Târgu Mureş a poposit la Râmnicu Vâlcea, însă gazdele nu aveau cum rata victoria, pe care au obţinut-o cu scorul de 37 – 26.

Campioanele din Baia Mare au primit vizita echipei HCM Dunărea Brăila, fără nicio şansă de partea oaspetelor. Campioanele au măturat parchetul sălii cu echipa oaspete, scor 41 – 20. Gheorghe Tadici şi echipa din Zalău nu aveau şanse reale în deplasarea de la Braşov, însă braşovencele abia au câptigat cu 26 – 24..

Joi s-a jucat un alt meci încins, în care Neptun Constanţa a primit vizita echipei din Slobozia. Dobrogencele s-au impus cu 21 – 19.

Moldovencele meritau măcar o remiză

Celălalt meci programat pentru joi a fost cel în care moldovencele din Roman au primit vizita formaţiei CSM Bucureşti.

Gruparea bucureşteană a pornit în urmă cu doi ani un proiect de proporţii, în care deja s-a clădit piramida performanţei de la fetiţe şi junioare până la Liga Naţională.

Cu un buget ameţitor, CSM Bucureşti a adunat într-un timp extrem de scurt cam 1.000 de handbaliste în piramida performanţei.

În vârful acestei structuri stă echipa din Liga Naţională.

Se ocupă de pregătirea acestei echipe Mette Klit.

Lotul cuprinde 9 jucătoare din străinătate, majoritatea cu titluri şi medalii la marile competiţii planetare.

Paula Rodriguez, Deonise Frachinello, Iulya Zaremba, Iryna Ghibko, Linnea Torstenssen, Ekaterina Vetkova, Fernanda Da Silva, Carmen Martin Berenguer şi portăriţa Maissa Pesoa sunt stranierele bucureştene.

Mai prind să joace din când în când şi româncele Cristina Vărzaru, Oana Manea, Bianca Bazaliu, Talida Tolnai, Patricia Vizitiu sau Mihaela Tivadar.

Iată cu cine s-a confruntat echipa nemţeană joi.

Romaşcancele au făcut cel mai bun meci al sezonului în compania bucureştencelor.

Fără nicio reţinere în faţa celebrităţilor de la CSM, moldovencele au jucat de la egal la egal până în ultimele secunde ale disputei.

Deşi bucureştencele au plecat mai bine în meci, HCM Roman egalează în minutul 20: 6 – 6. După pauză oaspetele se vor desprinde la 12 – 8, însă nemţencele nu renunţă şi se apropie la 12 – 13, şi chiar vor egala la 14 – 14. Cu trei minute înaintea finalului tabela ilustra iar egalitatea: 20 – 20. Câteva greşeli romaşcane, dar şi câteva decizii ale arbitrilor vor stârni animozitate în ambele tabere, situaţie din care bucureştencele vor ieşi învingătoare la limită. Aspectul general echilibrat al confruntării şi entuziasmul din tribune au generat părerea că HCM Roman merita măcar o remiză.

Au marcat pentru echipa romaşcană: Ana Maria Iuganu – 7, Raluca Ivan Agrigoroaie – 3, Gabriela Mihalschi – 3, Jasna Toskovici – 3, Carmen Stoleru – 2, Diana Druţu – 2 şi Oana Chitacu – 1.

Meciul a fost programat pentru ora 17.00 şi a fost arbitrat sub nivelul jocului din teren de Radu Radovici şi Ionuţ Ristea, ambii din Craiova.

Liga Naţională feminină se întrerupe până pe 27 martie, deoarece urmează Trofeul Carpaţi.

Naţionala feminină are acum şi antrenor, suedezul Tomas Ryde fiind desemnat acum câteva zile la cârma tricolorelor.

Din păcate, în convocarea făcută de Bogdan Burcea acum zece zile nu se regăseşte nicio jucătoare de la HCM Roman.

(Constantin Radu RUSU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...

Incendiu violent în Rediu

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...