Finalul săptămânii precedente a fost marcat de disputarea Fazei Naţionale a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la handbal feminin – licee.
Reuniunea celor mai valoroase echipe şcolare ale momentului a fost găzduită de municipiul Roman.
Cele 8 echipe calificate din Faza de Zonă au fost repartizate prin tragere la sorţi în două serii de câte 4. În fiecare serie s-au jucat meciuri fiecare cu fiecare, numai tur. Echipele care au ocupat primul loc în clasamentele celor două serii au disputat finala mare, iar cele de pe locul II au jucat finala mică. Celelalte echipe au jucat meciuri de clasament.
Vă reamintim că la acest nivel de performanţă au avut drept de joc elevele care învaţă la aceeaşi unitate de învăţământ, născute în anul 1996 şi mai mici. Dacă o echipă a avut eleve născute în anul 1995, acestea au avut drept de joc la această ediţie.
Turneul de la Roman a avut o astfel de jucătoare, portăriţa Iuliya Dumanska de la campioana judeţului Maramureş fiind jucătoare care evoluează deja în Liga Naţională feminină. Portăriţa a fost de departe cea mai va-loroasă jucătoare a turneului.
Sorţii au privat romaşcancele de un metal mai preţios
La operaţiunea de tragere la sorţi pentru alcătuirea celor două serii echipa LPS Roman a fost clar în dezavantaj. Handbalistele romaşcane au fost repartizate în Seria B, alături de echipele CT Anghel Saligny Baia Mare, LT Mihai Viteazu Caracal şi LPS Banatul Timişoara.
Seria A a avut în componenţă formaţiile CT Media Bucureşti, LT Şerban Vodă Prahova, LT Axente Sever Mediaş şi Lic. Ind. Alimentaţie Galaţi.
Din relatarea tehnicianului romaşcan Ioan Holban am reţinut că echipele din Seria A au fost mult mai modeste decât cele din Seria B.
Mai mult, organizatorii au eliminat din turneu semifinalele. Normal, echipele de pe primele două locuri ale clasamentelor celor două serii ar fi trebuit să dispute semifinale: locul I din Seria A cu locul II din Seria B, şi invers.
S-au jucat direct finale, situaţie ce a privat echipa romaşcană de posibilitatea de a se confrunta cu echipa de pe primul loc din Seria A, echipă mult mai modestă decât cea romaşcană.
Handbalistele nemţene au început turneul cu o victorie confortabilă, 30 – 25 cu LT Mihai Viteazu Caracal.
A urmat marele derby al turneului, în care romaşcancele s-au confruntat cu redutabila echipă din Baia Mare.
Nemţencele au pierdut cu 27 – 28, ratând o aruncare liberă de la 7 m în ultimele secunde ale meciului. Iuliya Dumanska şi-a propulsat astfel colegele îm finală.
În ultimul meci al seriei LPS Roman învinge clar, cu 34 – 26 echipa din Timişoara.
Romaşcancele au ocupat locul II în clasamentul Serie B şi a disputat finala mică cu LT Şerban Vodă Prahova. Nemţencele au spulberat echipa prahoveană cu scorul de 23 – 18 şi a obţinut astfel medalia de bronz.
Medalia de aur a fost adjudecată de echipa din Baia Mare, iar cea de argint de formaţia din Bucureşti.
Este încă o performanţă obţinută de generaţia de la LPS Roman sub comanda tehnicianului Ioan Holban.
Lotul cu care LPS Roman a obţinut bronzul campiona-tului liceenelor a avut următoarea alcătuire:
Ana Maria Suceu, Bianca Patriche, Ştefania Nichita – portari, Diana Amăriuţei, Diana Căruntu, Ana Andone, Ramona Sandu, Alina Dima, Loredana Vartic, Ana Maria Cazacu, Raluca Balint, Rebeca Roşca, Mădălina Liţă, Anca Oancea, Anca Marian, Anca Caramalău, Ana Maria Pristăviţa, Roxana Lupescu, Anca Grigoriu şi Mădălina Aholtoaie.
Jucătoarele Anca Caralamău şi Loredana Vârtic participă cu dublă legitimare şi la echipa de Ligă Naţională din Roman.
Ana Maria Suceu, Rebeca Roşca şi Anca Oancea au participat la câteva meciuri sub culorile echipei de senioare HCF Piatra Neamţ, componentă a Diviziei A.
(Constantin Radu RUSU)



