Procurorii anticorupţie au finalizat cercetările şi l-au pus sub acuzare într-un nou dosar de corupţie pe Gheorghe G. Vlasie (poreclit „Ginel“ – cumătrul fugarului Ionel Arsene). Cauza se referă la obţinerea pe nedrept de fonduri europene într-un proiect intitulat „O afacere beton“.
Prejudiciul este de 947.723 lei. În acelaşi dosar, mai sunt trimişi în judecată fostul deputat UDMR Iosif Moldovan, firma controlată de cei doi – SC Winfor Trade SRL şi afaceristul Siyar Yasar. Rechizitoriul, abia intrat pe rolul Tribunalului, va fi controlat sub aspectul legalităţii în procedura de cameră preliminară.
„În perioada iulie 2021 – ianuarie 2022, în vederea finanţării proiectului intitulat «O afacere beton» finanţat din fonduri europene, inculpata SC Winfor Trade SRL împreună cu reprezentantul societăţii, la instigarea şi beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, ar fi folosit cu rea credinţă mai multe documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a sumei de 947.723 lei provenită din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Proiectul finanţat din fonduri europene a vizat achiziţia unei staţii mobile de betoane şi a unui încărcător frontal, iar pentru a putea fi declarat eligibil proiectul, reprezentantul societăţii SC Winfor Trade SRL ar fi declarat în mod nereal la autoritatea contractantă, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, faptul că societatea sa face parte din categoria microîntreprinderilor şi ar fi omis să precizeze faptul că acţionarul majoritar al societăţii deţine mai multe societăţi cu obiect de activitate în domeniul construcţiilor. Totodată, în cursul derulării proiectului, reprezentantul societăţii SC Winfor Trade SRL ar fi fost ajutat de cel de-al treilea inculpat care, prin intermediul societăţii pe care o admi-nistrează, ar fi semnat mai multe documente nereale sau inexacte“, este precizat într-un comunicat al DNA.
(Mihai SAVA)