Gheorghe Ştefan rămâne în arest preventive

Data:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, marţi seara, contestaţia făcută de primarul Gheorghe Ştefan împotriva sentinţei prin care i-a fost prelungit, pentru a treia oară, mandatul de arest preventiv.

Gheorghe Ştefan şi Dorin Cocoş vor rămâne după gratii în următoarea perioadă, urmând ca la expirarea intervalului de reţinere procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să ceară o altă prelungire a mandatelor.

După cum am mai relatat, primarul Gheorghe Ştefan a ajuns după gratii în octombrie 2014, fiind acuzat de anchetatorii DNA că ar fi săvârşit infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani, în formă continuată.

În urmă cu aproape o săptămână, Gheorghe Ştefan a fost supus unei intervenţii chirurgicale la coloana vertebrală.

La scurt timp după operaţie, medicii au declarat că intervenţia la coloana vertebrală a fost reuşită şi că pacientul va avea nevoie de două-trei zile de recuperare, tehnica aplicată fiind una neinvazivă (laparoscopie). Doctorii au mai declarat că nu este nevoie de un regim special pentru pacient. Ei au precizat că diabetul de care suferă Gheorghe Ştefan se află în remisie.

Medicii au mai spus că rezultatele analizelor şi investigaţiilor pentru celelalte afecţiuni de care suferă Gheorghe Ştefan vor fi clare în următoarele zile. Ei au făcut referire la cancerul la prostată de care suferă pacientul dar şi la infarctul pe care acesta l-ar fi suferit în arest, în urmă cu câteva zile.

Se pare că toate aceste afecţiuni nu i-au impresionat pe judecătorii care au decis ca fostul primar de Piatra-Neamţ poate rămâne în arest.

(Alex NECHITA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Salvat la limită din apa râului Moldova

Marţi dimineaţă, pe la ora 10, un bărbat în...

Betonieră răsturnată

Marţi dimineaţă, în comuna Girov, a avut loc un...

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...