Acasă Sport Gata cu accesul în voie la stadionul de pe Borzoghean: Cotată de...

Gata cu accesul în voie la stadionul de pe Borzoghean: Cotată de UEFA la categoria „trei stele“, Arena „Municipal-Ceahlăul“ este deschisă închirierii doritorilor

3565
0
DISTRIBUIȚI

l pentru cele trei terenuri (două cu gazon natural şi altul cu gazon sintetic), pista de atletism dar şi pentru zona tribunelor sunt anunţate şi percepute taxe

De zilele trecute, stadionul pietrean „Municipal-Ceahlăul“ şi-a făcut cunoscute tarifele percepute pentru închirierea fiecărui spaţiu destinat diverselor evenimente, antrenamentelor grupurilor ori sportivilor amatori sau profesionişti. Conform regulilor stabilite de administratorul arenei de pe Borzoghean, durata unui eveniment sportiv (meci) oficial va fi de patru ore, iar a unei şedinţe de pregătire va fi de o oră şi jumătate.

Fără a include taxa pe va-loare adăugată, tarifele propuse pentru antrenamente (meciuri oficiale) de fotbal includ închirierea suprafeţei de joc, grupurile sanitare, vestiarele, cabina arbitrilor, precum şi celelalte spaţii necesare pentru desfăşurarea unui joc sau şedinţă de pregătire.

În cazul partidelor televizate, costurile vor fi majorate cu 50%, iar în cazul folosirii instalaţiei de nocturnă, cei interesaţi vor trebui să plătească şi energia electrică consumată.

300 lei/oră, respectiv 450 lei/antrenament sunt preţurile stabilite de reprezentanţii Locativ Serv la închirierea uneia dintre suprafeţele stadionului „Municipal-Ceahlăul“, pentru jocuri de oină, rugby, fotbal. La jocurile oficiale, costul închirierii arenei de pe Borzoghean va fi stabilit şi funcţie de nivelul eşalonului în cadrul căruia este programat evenimentul sportiv. Pentru un meci oficial de primă ligă, doritorii vor trebui să plătească 6.000 lei/meci sau 1.250 lei/oră. Pentru liga secundă, tariful scade la valoarea de 4.000 lei/meci sau 1.000 lei/oră, în vreme ce pentru jocuri anunţate la nivelul eşalonului trei, închirierea stadionului de pe Borzoghean costă 2.200 lei/meci sau 550 lei/oră. Administratorul arenei „Municipal-Ceahlăul“ a anunţat şi preţurile pentru închirierea terenului principal al stadionului pietrean, la jocurile din întrecerea campionatului judeţean. În Liga a IV-a sau a V-a, tariful este unic: 1.200 lei/meci sau 150 lei/oră, în vreme ce la întrecerile destinate categoriei juniorilor, costul chiriei este de 500 lei/meci, respectiv 150 lei/oră. Pentru terenurile secundare, ta-rifele se reduc la jumătate.

Organizarea concertelor, taxată funcţie de numărul spectatorilor prezenţi

Administratorul arenei „Municipal-Ceahlăul“ a anunţat valoarea tarifului şi pentru chiriaşii doritori de organizarea diverselor concursuri, respectiv a evenimentelor educative, promoţionale sau culturale: 500 lei/ora. Pentru spectacolele cu mai puţin de 1.000 de spectatori preţul va fi dublu: 1.000 de lei/oră. Spectacolele tip concert care vor aduce în interiorul stadionului pietrean mai mult de 1.000 de persoane vor fi taxate cu 5.000 lei/oră. În cazul evenimentelor televizate, preţul chiriei se majorează cu 50%. Pentru terenurile secundare în cazul concertelor ori a spectacolelor, tarifele se diminuează cu 30%. Deteriorată cu trecerea timpului, pista de atletism a stadionului de pe Borzoghean are preţurile ei la închiriere: 1.200 lei/zi sau 50 lei/oră. Pista poate fi utilizată însă şi gratuit, când este vorba de pregătirea ori desfăşurarea întrecerilor şcolare de către copiii instituţionalizaţi din grădiniţe, şcoli gimnaziale şi liceele de stat. Orarul de funcţionare anunţat pentru închirierea pistei vizează perioada dimineţii (orele 6-9), respectiv după-amiază, de la 18 la 20, în condiţiile când nu sunt programate alte activităţi în acest timp. Obligatoriu, cei veniţi să închirieze pista de atletism trebuie să fie însoţiţi de un cadru didactic specializat sau de pietreni.

(Ciprian AVĂDANEI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.