21.3 C
Piatra Neamț
miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăAdministratieGârcinenii au făcut spectacol acasă la fraţii lor din Vailly-sur-Sauldre, Franţa

Gârcinenii au făcut spectacol acasă la fraţii lor din Vailly-sur-Sauldre, Franţa

Date:

Astăzi, conducerea comunei Gârcina va semna înfrăţirea cu comuna Vailly-sur-Sauldre capitala regiunii Pays Fort.

Discuţiile despre înfrăţirea celor două localităţi sunt mai vechi dar francezii au dorit ca aceasta să devină oficială acum, în prima jumătate a lunii august, când găzduiesc Festivalul „Comice Agricol“. O dată la şapte ani, francezii din toate satele din Pays Fort se adună la Vailly-sur-Sauldre şi cântă, dansează, se întrec în diverse activităţi mai laborioase sau doar amuzante.

received_2036301319922816Manifestarea este cea mai mare de acest tip din Franţa iar la ediţia din acest an au fost invitaţi şi oaspeţii din Gârcina. Primăriţa comunei Gârcina a răspuns invitaţiei, luând în Franţa şi ansamblul de cântece şi dansuri populare „Ciobănaşul“ din comună. Cum-necum după două zile în care francezii s-au întrecut şi s-au amuzat, ziua de duminică (ultima a festivalului) a fost dominată de români. În punctul culminant al manifestării când străzile comunei au fost străbătute de carele alegorice pregătite de fiecare localitate în parte, cei peste 10.000 de participanţi francezi au început cu toţii să cânte şi să danseze româneşte. Nimeni nu a rezistat tentaţiei de a se prinde în dans alături de nemaipomeniţii dansatori din Gârcina şi toată lumea a cântat şi a chiuit româneşte.

„A fost extraordinar“, ne-a declarat primăriţa Aurora Lazăr-Bălan. „Chiar ne-am simţit ca între fraţi, între prieteni apropiaţi care ne cunosc bine şi ne apreciază aşa cum suntem“.

Festivalul s-a încheiat aseară târziu iar astăzi urmează să fie parafată înfrăţirea Gârcinei cu comuna Vailly-sur-Sauldre.

(D.A.)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.