La începutul acestei săptămâni, în inima Franţei, s-a oficializat înfrăţirea dintre comuna Gârcina şi comuna Vailly-sur-Sauldre, una dintre cele mai importante localităţi de pe Valea Loarei. Abia revenită din Franţa, primăriţa Aurora Lazăr Bălan a răspuns întrebărilor noastre.
– Cum s-a ajuns la această înfrăţire?
– La început, a fost ideea unui nemţean care a creat o punte între noi. În luna decembrie 2016 am primit o invitaţie din partea primarului Gilles-Henry Doucet al comunei Vailly-sur-Sauldre din Franţa. Am discutat cu colegii din Consiliul Local posibilitatea înfrăţirii cu această localitate şi toată lumea s-a dovedit entuziasmată de idee. Atunci am stabilit ca la începutul lunii august (data propusă de francezi) să meargă o delegaţie din partea comunei în Franţa, pentru a parafa înfrăţirea.
Cu cât trecea timpul şi data plecării se apropia, entuziasmul a mai scăzut şi chiar se punea problema să lăsăm totul baltă. Nu mai vedeau beneficiile acestei înfrăţiri cu atât mai mult cu cât trebuia alocată o sumă din bugetul local pentru această deplasare.
Până la urmă, cu câteva zile înainte de momentul plecării, la ultima şedinţă a Consiliului Local a fost aprobată deplasarea la Vailly-sur-Sauldre. Tot atunci s-a stabilit ca din delegaţie să facă parte trei dintre consilierii locali, reprezentanţi ai oamenilor de afaceri din comună, directoarea şcolii şi membrii Ansamblului de dansuri populare „Ciobănaşul“.
– La ce vă aşteptaţi şi ce aţi descoperit când aţi ajuns în Vailly-sur-Sauldre?
– Vailly-sur-Sauldre este o comună cu aproximativ 900 de locuitori. Nu ştiam foarte multe despre ea, decât că se află pe Valea Loarei.
Când am ajuns am descoperit o comunitate deosebită, unită, caldă, care ne-a primit cu braţele deschise. Am fost impresionaţi de modul în care locuitorii acestei comune se implică în orice activitate care se desfăşoară în cadrul comunităţii. Indiferent de vârstă, toţi locuitorii contribuie cu ceva, sunt prezenţi, participă. Am zis că indiferent de vârstă, dar, dacă stau să mă gândesc mai bine, am fost impresionată de faptul că majoritatea vârstnicilor din comună erau prezenţi peste tot, şi în organizare, şi în punerea la punct a tuturor amănuntelor şi în desfăşurarea propriu-zisă a activităţilor de tot felul. Fiecare în domeniul în care se pricepea. Fiecare se simţea obligat şi se simţea bine să participe la activităţile din comună. Din ce-am înţeles, aşa-i tot timpul la ei, nu numai cu ocazia vizitei noastre.
Şi-au înfiinţat sau doar fac parte dintr-o mulţime de asociaţii şi organizaţii care nu au nicio legătură cu statul ori administraţia, dar care se implică în tot ceea ce trebuie făcut în comună.
Oamenii ăia chiar alcătuiesc o societate. Îmi povestea cineva că atunci când pleacă să cumpere pâine, de exemplu, trebuie să ia în calcul o întârziere serioasă la întoarcerea acasă, pentru că, pe drum, atunci când se întâlnesc doi-trei oameni ei nu se mulţumesc doar să se salute şi gata! Nu, ei mai stau de vorbă, îşi povestesc de-ale familiei, ce-au mai făcut, ce mai au de gând să facă… Sunt vii, trăiesc împreună şi se bucură de asta. În plus, aşa le vin tot felul de idei noi, pe care nu se sfiesc să le pună în practică.
– Cum vi s-au părut oamenii de acolo?
– Când am ajuns la Vailly-sur-Sauldre, satul era în sărbătoare. Dealtfel, întreaga regiune era în sărbătoare. Acolo, din şapte în şapte ani se desfăşoară un veritabil festival rural, „Comice Agricole“. Festivalul adună la Vailly-sur-Sauldre locuitori din întreaga regiune Pays Fort, care, timp de trei zile cântă, dansează şi se întrec în diverse activităţi mai laborioase sau doar amuzante. Ei bine, pentru organizarea festiva-lului au început să muncească împreună cu mai bine de un an în urmă. Ce ţinea de administraţie era clar. Dar fiecare locuitor al comunei îşi avea rolul său în acest festival. Era un prilej de distracţie, dar ei iau chiar şi aceste lucruri foarte în serios. Fiecare casă, fiecare străduţă, fiecare colţişor din localitate era împodobit, pregătit până la ulti-mul amănunt, participa la festival.
Iar când a fot timpul de distracţie, i-am văzut veseli, fremătând de bucurie, trăind din plin fiecare moment.
Cât am stat în Vailly-sur-Sauldre, n-am avut o clipă de răgaz. Nu c-ar fi francezii foarte lăudăroşi, dar ne-au purtat peste tot şi ne-au arătat ce fac, cum trăiesc. Am văzut cât de mult îşi respectă, apreciază şi pun în va-loare istoria locului. Fiecare piatră, fiecare bucăţică de zid, fiecare fântână, fiecare clădire aveau povestea lor, istoria lor, şi erau păstrate şi îngrijite aproape cu sfinţenie. Acuma să nu vă gândiţi că ăştia trăiesc doar din istorie! Hectare întregi de teren parcă desenate sunt cultivate cu grijă. Fiecare petecuţ este folosit, fie pentru culturi agricole, fie ca să facă un colţ de Rai plin de flori. Munceau, dar nu vă gândiţi că aşa din greu. Pentru tot ce aveau de făcut aveau utilaje şi mai toţi locuitorii comunei ştiau să le folosească. Tehnologia le-a venit mult în ajutor şi ei nu au ezitat să o folosească aşa că acum, chiar în plin sezon al muncilor agricole, aveau timp şi pentru ei.
În plus se dovedesc şi foarte pricepuţi în tot ceea ce fac. Animalele sunt foarte îngrijite şi acesta este un motiv de mândrie pentru cei din zonă, totul e foarte bine lucrat, ba chiar şi la bucătărie s-au dovedit foarte pricepuţi. Cu ocazia festivalului au organizat şi o expoziţie de artă culinară, au prezentat în special mâncăruri specifice zonei, dar totul a fost perfect lucrat.
– Care e secretul?
– Nu ştiu cum au ajuns aşa, dar ei ştiu să-şi trăiască viaţa. Veselia li se citeşte în priviri, ştiu să se bucure, îndrăsnesc să facă o mulţime de lucrui care la noi ar fi considerate copilării, dar care le umplu viaţa de farmec. Să nu credeţi că n-au şi ei problemele lor. Dar reuşesc să ltreacă peste ele, să le rezolve. De multe ori şi cu ajutorul celorlalţi din jur.
A, şi încă ceva. Medicul lor este român, doamna Chiriţescu, soţia lui Geo Chiriţescu – artizanul acestei înfrăţiri. Ei s-au stabilit acolo în urmă cu şase ani şi au fost imediat adoptaţi de întreaga comunitate. Ei bine, îmi povestea doamna doctor că ei, francezii din Vailly-sur-Sauldre, nu suportă durerea. Nu vor să sufere. Pentru asta, sunt foarte grijulii cu sănătatea lor şi apelează la medic de fiecare dată când simt un disconfort. N-am auzit de leacuri băbeşti, ori de tratamente luate după ureche. Sunt foarte riguroşi şi din punctul ăsta de vedere.
– Ce părere v-a făcut primarul comunei?
– Gilles-Henry Doucet este primarul acestei comune de aproape 20 de ani, fiind la al treilea mandat acum. La ei, primarii sunt aleşi pentru şapte ani. Este un om deosebit. Doctor în ştiinţe juridice, este foarte apreciat şi în Parlamentul Franţei, părerile lui cântărind greu. Este un om foarte ocupat, dar nu l-am auzit plângându-se de asta. Îi place şi îşi face mereu timp pentru comunitate, pentru problemele oamenilor. V-am spus că este o personalitate în Franţa, dar Gilles-Henry Doucet este modest şi aproape de fiecare locuitor. Şi este foarte spiritual. E o plăcere să vorbeşti cu el.
– Această deschidere poate oferi şi oportunităţi de colaborare economică?
– Cu siguranţă, chiar dacă în zonă nu sunt fabrici şi uzine. E o comună din inima Franţei, prepoderent agricolă. Dar locuitorii de aici sunt foarte întreprinzători. Şi-au făcut mici afaceri, de familie care prosperă şi unele au căpătat chiar renume. Aşa este o făbricuţă de biscuiţi pe care am şi vizitat-o. Am discutat cu proprietarii firmei şi e posibil ca în lunile următoare să vină la Gârcina cu produsele lor. Şanse de colaborare economică între localităţile noastre ar mai fi, dar de acum este rolul locuitorilor să colaboreze şi să profite de oportunităţile create de aceste legături.
– Ce urmează?
– Este prima înfrăţire în care este implicată comuna Gârcina. Este un moment important în evoluţia comunei noastre. Dacă vom şti să exploatăm oportunităţile şi deschiderile ivite, ar putea fi chiar un moment istoric. Deocamdată, anul viitor îi aşteptăm pe francezi să ne întoarcă vizita. Suntem o comună de oameni gospodari, serioşi şi mândri şi sunt sigură că o să reuşim să ne ridicăm măcar la nivelul lor.
– La început spuneaţi că această înfrăţire stătea sub semnul întrebării pentru că trebuiau cheltuiţi nişte bani din bugetul comunei. Au fost irosiţi acei bani sau…
– Fără nicio îndoială a fost un câştig pentru comunitate. Au fost nişte bani foarte bine investiţi, dacă ţinem cont de deschiderea care se va oferi acum comunei noastre. Ca să nu mai vorbim de faptul că oameni din administraţia comunei noastre şi-au îmbogăţit experienţa şi vor fi în stare să aplice la noi, la Gârcina, lucrurile noi, învăţate de la francezi.
I-am cucerit cu dansurile
În delegaţia română s-au remarcat în special membrii Ansamblului „Ciobănaşul“ din Gârcina. Cătălina Dumitrache este nepoata legendarului Nae Rotaru care a înfiinţat acest ansamblu. După dispariţia sa, „Ciobănaşul“ părea că va dispărea. Ar fi fost păcat. Cu spriji-nul administraţiei locale, Cătălina Dumitrache a reuşit să ducă tradiţia mai departe. Cu succes.
Cei 15 dansatori care au însoţit delegaţia Gârcinei în Franţa, cu vârste cuprinse între 12 şi 62 de ani au oferit câteva reprezentaţii deosebite la Vailly-sur-Sauldre. I-au cucerit pe francezi de la prima întâlnire. Până la plecare, mulţi dintre locuitorii comunei din Franţa începuseră să deprindă paşii dansurilor populare româneşti. Iar dansatorii noşti s-au dovedit neobosiţi, deşi n-au avut timp să-şi revină după trei zile de mers cu autocarul, cât a durat drumul de la Gârcina până la Vailly-sur-Sauldre.
Aurora Lazăr Bălan:
„Mulţumesc celor care au pus bazele acestei înfrăţiri, mulţumesc consilierilor locali pentru că au înţeles însemnătatea acestei înfrăţiri, mulţumesc celor care au făcut parte din delegaţie şi tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment. Mulţumesc de pe acum şi locuitorilor comunei care vor fi parte din această înfrăţire“