9.6 C
Piatra Neamț
joi, mai 22, 2025
AcasăAdministratieGâlceavă electorală pe necazul pietrenilor fără apă

Gâlceavă electorală pe necazul pietrenilor fără apă

Date:

Consilierii judeţeni, pe grupuri de partid sau separat, s-au lansat deja în campanie electorală. Ieri, în şedinţa de Consiliu convocată de urgenţă pentru a schimba condu-cerea Apa Serv, fiecare a încercat să iasă în evidenţă, cu idei şi propuneri mai mult sau mai puţin tehnice, mai mult sau mai puţin realiste, dar cu siguranţă pline de miez politic. Evident, toată tevatura nu a rezolvat nimic din problema celor care săptămâna trecută s-au chinuit fără apă. Şi nici nu a îndepărtat ameninţarea repetării aceluiaşi scenariu în orice moment.

Iniţial, conducerea Consiliului Judeţean ar fi vrut să se voteze un mandat pentru consilierii care fac parte din Adunarea Ge-nerală a Acţionarilor de la Apa Serv, astfel încât aceştia „să dispună, în regim de urgenţă, revocarea membrilor Consiliului de Administraţie“. Chiar înainte de şedinţă s-a revenit asupra hotărârii, iar avocatul Adrian Bourceanu a amendat proiectul propunând acordarea unui mandat „pentru analiza situaţiei“ create de sistarea furnizării apei pentru municipiul Piatra-Neamţ.

Odată expuse situaţiile, aleşii au prins glas şi s-au folosit de moment pentru a-şi lustrui imaginea în faţa adversarilor, şi a presei.

Primii care au atacat au fost aleşii libe-rali care au considerat că o astfel de şedinţă nici nu trebuia convocată. „Noi, grupul PNL din Consiliul Judeţean o considerăm vinovată de situaţie pe doamna preşedinte Emilia Arcan şi îi solicităm demisia“, a spus Cristian Tapalagă, şeful de grup al liberalilor. Au urmat explicaţiile preşedintei Arcan, pe zile, şedinţe şi discuţii. Consilierul Cristian Tomuleţ a plusat şi a cerut ca „toţi consilierii judeţeni şi toţi cei care au condus Apa Serv să fie demişi“. Apoi s-a ajuns la chestiuni de ordin tehnic. În acel moment, specialistul în orice, Dan Vasile Constantin, a explicat el cum e cu ţevile din azbest care sunt de fapt din beton şi alte detalii tehnice care i-au trezit din reverie şi pe aleşii care până ieri nu scoseseră o vorbă în Consiliul Judeţean. De prisos să precizăm că, de cele mai multe ori, au vorbit toţi odată.

Situaţia a fost întreruptă cu tact de vicepreşedintele Daniel Vasiliu-Macovei: „Propun să luăm o pauză de 10 secunde să se liniştească spiritele“. S-a recitit proiectul şi amendamentul şi s-a trecut la vot. A fost adoptat la limită.

Aşa că, în acest moment consilierii membri în AGA au mandat să facă ceea ce ar fi trebuit deja să facă. În mod normal, cei 11 care sunt plătiţi cu câte 1.000 de lei pe şedinţă ar fi trebuit să prezinte deja o ana-liză.

 

Anchetat la Apa Serv pentru intervenţia la avaria de săptămâna trecută, Ioan Păcală a demisionat din Consiliul Judeţean

 

Ioan Păcală, inginerul acuzat de managerul Apa Serv, Cătălin Dughir, că este vinovat de intervenţia mult prea lungă pentru avaria de la Sarata, a demisionat, ieri, din Consiliul Judeţean.

Deşi funcţia aleasă nu prea are treabă cu activitatea sa din cadrul Companiei Apa Serv, acolo unde este inginer şi se ocupă de asigurarea serviciilor către populaţie, Ioan Pacălă a menţionat că, având în vedere cele întâmplate în timpul avariei de 72 de ore, îşi prezintă demisia. Toate aceste declaraţii au fost făcute în cadrul şedinţei de consiliu de ieri.

Decizia lui Păcală a trezit şi comentarii din partea unor consilieri: „Aşa domnule Păcală, demisionezi din consiliu ca să nu fii incompatibil cu funcţia de director la Apa Serv“, i-a transmis din cealaltă parte a sălii, consilierul Mircea Pintilie.

Într-adevăr, Ioan Păcală este susţinut de către PSD pentru a obţine conducerea Apa Serv în detrimentul lui Cătălin Dughir. (A.N.)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.