l elevii antrenorului Gabi Bucur joacă, astăzi şi mâine, în localitatea harghiteană Lăzarea, împotriva gazdelor de la Inter Gheorgheni şi a celor de la Colţea Braşov
Sezonul regulat (tur-retur) 2015-2016 din campionatul ligii secunde interne de futsal stă în faţa ultimelor patru etape, respectiv a celor din urmă două turnee. Fără victorie adjudecată în precedentele patru etape (primele două turnee din acest an), pietrenii de la Futsal Ceahlăul încă mai speră să se califice pentru faza superioară (play-off). Înaintea primului turneu oficial din 2016, echipa antrenată de Gabi Bucur ocupa locul secund în clasamentul seriei. Întrucât nu au strâns niciun punct în acest an, ai noştri au ajuns acum să-şi facă multe griji. Pentru a fi siguri de prezenţa în turneul locurilor I-IV, cei de la Futsal Ceahlăul au neapărată nevoie de două victorii în rundele 15 şi 16, programate pentru acest final de săptămână. Gazdele turneului din localitatea harghiteană Lăzarea vor fi cei de la Inter Gheorgheni, formaţie pe care tabăra pietreană o va întâlni chiar astăzi (ora 16.30). Cu 22 de puncte acumulate, Futsal Ceahlăul ocupă locul 5 în clasamentul la zi. Pietrenii sunt la numai trei puncte (o victorie) de Inter Gheorgheni (locul 4 cu 25 de puncte). Duminică (mâine) începând cu ora 11.30, formaţia antrenorului Gabi Bucur va juca împotriva braşovenilor de la Colţea, grupare găsită momentan pe locul 8 (cu 9 puncte) din totalul celor zece competitoare ale seriei de Liga a II-a. În turul campionatului, la etapele 6 şi 7, Futsal Ceahlăul izbutea să câştige împotriva adversarilor de astăzi, Inter Gheorgheni (scor 4-3), dar pierdea meciul cu braşovenii (scor 4-6). „Avem puterea de a obţine două victorii în acest turneu“, îşi încuraja proprii jucători, managerul de la Ceahlăul, Cristian Vornicu. Asemeni rundelor precedente, înaintea deplasării spre Lăzarea, lotul pietrean era afectat de numeroase accidentări. Datorită acestora, Ichim şi Miron vor fi lăsaţi acasă. În plus, căpitanul Claudiu Şerban nu era refăcut complet pentru a putea juca în partida de astăzi, iar Mocanu, Dumea şi Văleanu (accidentaţi la rândul lor) trebuiau să-şi convingă antrenorul, aseară, că pot face faţă cerinţelor partidelor oficiale din Harghita. Inter Gheorgheni şi Colţea Braşov sunt contracandidatele pietrenilor în lupta pentru accederea în faza play-off. Lotul adversarilor de astăzi îl include şi pe fostul jucător de la FC Ceahlăul, Andrei Ţepeş, iar cei de la Colţea au transferat patru jucători de la formaţia de primă ligă de futsal KSE Tg. Secuiesc.
(Ciprian AVĂDANEI)



