l Futsal Ceahlăul – CS „Nicu Gane“ Fălticeni 13-2
(6-1) l „Scorul nu trebuie să ne păcălească“, susţine managerul Cristi Vornicu, cel care va fi antrenorul echipei pietrene de junior
Marţi, 10 octombrie, componenţii echipei de futsal juniori Under 19 aparţinând grupării pietrene Futsal Ceahlăul au disputat primul joc de verificare înainte de debutul noii ediţii de campionat, 2017-2018. Tabăra noastră va fi pregătită în noua ediţie internă de campionat chiar de propriul ei ma-nager, Cristi Vornicu. Testul din prima parte a săptămânii a fost susţinut în Sala Polivalentă de pe Calea Romanului, în compania unei viitoare adversare, colege de serie: echipa de la CS „Nicu Gane“ Fălticeni. În prima rundă a sezonului nou de campionat, Futsal Ceahlăul va avea etapă liberă ca urmare a numărului impar de formaţii participante. Sezonul nou în competiţia dedicată categoriei de futsal Under 19 va debuta duminică, 15 octombrie. Ai noştri sunt anunţaţi cu joc oficial abia pe 22 octombrie, în propriul fief, la vizita celor de la Internazionale Traian – Vaslui, gruparea care în ediţia precedentă a reuşit să-şi asigure calificarea de pe primul loc al seriei, în etapa superioară, turneul final. Împotriva vasluienilor vor juca în prima etapă a Campionatului Naţional de futsal Under 19 chiar sucevenii de la „Nicu Gane“ Fălticeni. Marţi, aceştia din urmă au pierdut înfruntarea test cu juniorii de la Futsal Ceahlăul. Pentru localnici a fost prima oportunitate de a ve-rifica, împreună, potenţialul noului grup al echipei. „Am vrut să vedem nivelul la care suntem şi să întărim relaţiile de joc. Scorul a contat mai puţin, ba chiar deloc şi nu trebuie să ne păcălească!“, a avertizat managerul Cristian Vornicu. Acesta a precizat faptul că el şi propriul grup de jucători mai au mult de lucru până să poată emite pretenţii în campionat.
La testul de marţi cu sucevenii din Fălticeni, majoritatea golurilor locanicilor au fost reuşite pe finalurile de repriză. 13-2 (6-1) a fost rezultatul final favorabil pietrenilor, care au utilizat întreg efectivul celor 14 jucători: Ciobanu şi Mocanu (portari), Apostoae, Crăciun, Robu, Mihnea, Lazăr, Dumitru, Cocean, Isachi, Chifan, Bărbieru, Drăgan, Necula. La nivelul secţiunii juniorilor Under 19, formaţia Futsal Ceahlăul este compusă şi datorită parteneriatului cu Liceul cu Program Sportiv pietrean, o mare parte din jucători provenind de acolo. (Ciprian AVĂDANEI)