l mai multe localităţi au rămas fără curent, o casă a fost trăsnită, iar mai mulţi turişti au rămas blocaţi în masivul Ceahlău
Ploaia şi vântul din noaptea de 3 spre 4 septembrie au dus la producerea mai multor evenimente în judeţ. Astfel, o casă a luat foc de la un trăsnet, iar mai mulţi arbori au fost doborâţi de furtună. Incendiul a avut loc în seara de 3 septembrie, pe la ora 18, la locuinţa unui sătean din comuna Gârcina, iar pentru stingerea acestuia au intervenit zece pompieri pietreni cu două autospeciale. Din fericire, flăcările provocate de trăsnet au mistuit doar doi metri pătraţi din acoperiş plus o porţiune acoperită cu vată minerală, pentru izolaţie.
Drum blocat de un copac doborât de vânt
Duminică (3 septembrie), militarii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ au fost chemaţi să deblocheze un drum pe care căzuseră mai mulţi arbori doborâţi de vânt. Astfel, la ora 17.23, trei pompieri târgnemţeni s-au dus cu o autospecială pe DN 15, în Bradu (Grinţieş) şi au tăiat un arbore căzut pe carosabil. De asemenea, pe la ora 20, un alt copac a căzut peste firele de medie tensiune la Călugăreni (în Poiana Teiului). Echipele de intervenţie au procedat la îndepărtarea arborelui care se sprijinea pe firele reţelei de alimentare cu energie electrică.
Rătăciţi pe munte
Tot în seara de 3 septembrie, o furtună cu precipitaţii de peste 30 de litri / metru pătrat a avut loc în masivul Ceahlău şi a „măturat“ şi Staţiunea Durău, ducând la blocarea mai multor turişti întârziaţi pe munte. Echipele de intervenţie ale Salvamont au fost alertate pe la ora 17 şi au evacuat o femeie în vârstă de 53 de ani, din judeţul Mureş, care suferise un traumatism la picior, în apropierea cascadei Duruitoarea. Totodată, pe la ora 21, când staţiunea rămăsese fără energie electrică, a fost dată o nouă alarmă, pentru salvarea a trei gălăţeni rămaşi blocaţi în zona Nican – Piciorul lui Bucur. Turiştii fuseseră prinşi de întuneric şi deviaseră de la traseu ajungând în Jgheabul lui Trifan. La căutări a participat şi câinele special antrenat pentru astfel de misiuni, iar turiştii au fost recuperaţi după aproximativ o oră.
Fără energie electric
Ploaia şi vântul din weekend au mai dus la afectarea a şapte localităţi (Sabasa, Galu, Farcaşa, Soci, Borca, Grinţieş şi Bradu) care au rămas fără curent. Mai exact, două linii cu 56 de posturi de transformare au fost nealimentate, afectând 5.104 consumatori de curent. Probleme au mai fost şi la Cut (în Dumbrava Roşie), unde un stâlp de telecomunicaţii ameninţa să cadă pe stradă; a fost repus pe poziţie de pompierii voluntari. (Mihai SAVA)