0.3 C
Piatra Neamț
joi, martie 20, 2025
AcasăEvenimentFurt de bijuterii de 40.000 de lei, la Zăneşti

Furt de bijuterii de 40.000 de lei, la Zăneşti

Date:

Trei gălăţeni cu vârste de 35, 38 şi 49 de ani au fost reţinuţi, în seara de 14 ianuarie, în centrul oraşului Bacău, după ce abia spărseseră casa unei familii din comuna Zăneşti, de unde sustrăseseră bijuterii şi alte câteva bunuri în valoare totală de 40.000 de lei. Hoţii se aflau într-o maşină când au fost reţinuţi de „mascaţi“. În autoturism au fost găsite bijuteriile furate.

Din cercetări a reieşit că indivizii acţionau la „pont“, iar în perioada noiembrie 2023 – ianuarie anul acesta, au dat mai multe spargeri în Galaţi şi alte judeţe. Modurile de operare erau diferite, dar prada aceeaşi: bani şi bijuterii.

La Zăneşti ei au venit cu maşina din municipiul Galaţi. Ştiau că proprietarii sunt plecaţi şi, după ce au supravgheat zona o vreme, spre seară, au sărit gardul împrejmuitor al casei vizate, au forţat o fereastră, au intrat şi au luat tot ce era de valoare.

Hoţii au fost duşi la sediul Poliţiei Bacău şi apoi la sediul Poliţiei Galaţi, în vederea continuării cercetărilor şi audierii. După probatoriul administrat, luni, ei au fost reţinuţi şi, ieri, urmau să fie prezentaţi procurorilor gălăţeni cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.