Componenţii lotului divizionarei secunde pietrene de fotbal Ceahlăul au intrat în săptămâna decisivă. Meciurile cu Sport Club Bacău (astăzi, ora 11 în deplasare), Oţelul Galaţi (miercuri, ora 15, pe terenul propriu) şi ACS Berceni (sâmbăta viitoare, în deplasare) vor fi decisive în evoluţia ulterioară a echipei. Ba chiar sunt jocurile ce pot hotărî soarta întregii grupări de pe Borzoghean. Ajunsă într-o perioadă critică în clasamentul seriei I din liga internă secundă, formaţia noastră trage speranţe să se salveze de la retrogradarea directă în Liga a III-a, evitând menţienerea pe locul 13 (ultimul). „Acum se văd caracterele tari, cine pune inimă şi suflet pentru Ceahlăul. Vă aşteptăm sâmbătă la Bacău“, este îndemnul oficialilor de la FC Ceahlăul.
La Bacău, pietrenii încearcă marea cu degetul
Astăzi, la runda cu numărul 23 din seria I, cu antrenorul Stefano Maccoppi postat probabil undeva într-un sector al tribunei arenei „Letea“ din Bacău, formaţia Ceahlăului încearcă marea cu degetul. Pietrenii înfruntă echipa locală Sport Club, tabără aflată momentan pe locul 6 cu 32 de puncte. Postura de faţă le dă dreptul băcăuanilor să acceadă în turneul play-off al primelor şase locuri din clasamentul seriei. De partea cealaltă, pietrenii îşi fac speranţe în ascuns pentru continuarea şirului partidelor fără înfrângere. la precedentele trei runde, cu Dacia Unirea Brăila (acasă), Bucovina Pojorâta (deplasare) şi Rapid CFR Suceava (acasă), oamenii italianului Maccoppi nu au cunoscut înfrângerea, dar nici nu au câştigat mai mult de pun punct în fiecare dispută.
Rivalitatea sportivă între oraşele învecinate Bacău şi Piatra-Neamţ îşi va desfăşura astăzi un nou episod. Spre deosebire de băcăuani, ajunşi „pe val“ după succesul izbutit marţi la Constanţa împotriva Farului, pietrenii se gândesc mai degrabă să forţeze miercuri o nouă victorie în campionatul Ligii a II-a, în derby-ul suferinţei de acasă cu Oţelul Galaţi. În tur, pe „Municipalul“ pietrean, băcăuanii s-au impus cu 3-2. În confruntarea din luna octombrie, oaspeţii au condus şi cu 2-0 la pauză, dar au fost egalaţi cu un sfert de oră înainte de finalul timpului regulamentar. Reuşita de trei puncte pentru Sport Club Bacău a adus-o Vraciu, în minutul 89.
Zdruncinaţi de aceleaşi probleme ca în tur: salariul neachitat la jucători
Exceptând locul fatidic al momentului de faţă în clasament, cei de la Ceahlăul continuă să sufere de pe urma problemelor financiare în propria tabără, întâmpinate şi în tur. Atunci, un lot aproape întreg de jucători a fost pus în situaţia de a semna, amiabil, pentru ştergerea datoriilor băneşti înregistrate timp de un an de zile. Invocând perioada de insolvenţă a clubului, conducătorii au reuşit să facă economii mari. Totodată, la nivelul conducerii s-a decis despărţirea de jucătorii care începuseră „să deranjeze“ insistând pentru recuperarea salariilor. În locul vechilor jucători s-au găsit alţii, noi, „stranieri“, care să continue parcursul la „matineu“. La Bacău, lotul Ceahlăului pleacă fără ca jucătorii să-şi fi primit salariul. Ca urmare a acestui motiv, jucătorii străini au boicotat antrenamentul de miercuri, când au ieşit pe teren dar n-au ascultat de indicaţiile antrenorilor.
Mendy şi Gomis absentează
Pentru a-i face pe jucători să uite de greutăţile momentului, conducătorii i-au asigurat pe „stranieri“ că în săptămâna următoare va ajunge la echipă un investitor, care să le plătească restanţa financiară. Din lotul pietrean, astăzi nu vor juca
Emmanuel Mandy şi Bruno Gomis, ambii convocaţi la echipa naţională a statului Guineea Bissau.
Celelalte partide ale etapei 23 în seria I se joacă după programul:
* astăzi, ora 11: Oţelul Galaţi – Farul Constanţa / dacia Unirea Brăila – Academica Clinceni / Gloria Buzău – Dunărea Călăraşi / ACS Berceni – CS Baloteşti.
* duminică, ora 11: Rapid Suceava – Rapid Bucureşti.
(Ciprian AVĂDANEI)