Mâine după-amiază, pe „Municipalul“ pietrean, echipele FC Ceahlăul Piatra-Neamţ (locul 13) şi cea de juniori aparţinând de FC Oţelul Galaţi (locul 12) dispută jocul rundei cu numărul 25 din seria I. Pe Borzoghean, duelul are o miză însemnată, poate cel mai important joc al acestei noi etape intermediare (a II-a din 2016).
Împotriva juniorilor Oţelului, Ceahlăul dispută „finala“ care stabileşte, într-o proporţie covârşitoare, numele primei formaţii retrogradată direct în Liga a III-a, odată cu finalul sezonului regulat de campionat (tur-retur) în eşalonul secund. În clasamentul seriei I, cele două adversare au rămas despărţite de numai un punct, în favoarea fostei campioane de Liga 1 din Galaţi. Pietrenii aşteaptă cu nerăbdare să predea „lanterna roşie“ (ultimul loc din campionatul început cu 13 competitoare). Pentru asta, Ceahlăul are nevoie, obligatoriu, de o victorie. Cu prilejul acestei confruntări (derby în zona de suferinţă a clasamentului seriei I), ai noştri ţin să scape şi de postura echipei cu cel mai slab atac (numai 11 goluri înscrise în 21 de meciuri!) dintre toate formaţiile rămase să continuie întrecerea Ligii a II-a. Cu un gol marcat mai mult decât Ceahlăul (12), oţelarii îşi fac speranţe că vor marca, mâine, la Piatra-Neamţ, pentru a-şi spori încrederea salvării clubului. Ceahlăul şi Oţelul, două formaţii cu mare tradiţie în fotbalul românesc îşi joacă mâine, pe Borzoghean, poate meciul propriei existenţe. La momentul intrării în insolvenţă, FC Oţelul Galaţi avea datorii însumate la 5 milioane de euro. Cu mult mai bine stau galben-negrii de la Ceahlăul a cărora datorie era estimată la numei 1,7 milioane de euro, când a fost solicitată perioada de insolvenţă la club.
FC Oţelul îşi vinde, la licitaţie, bunurile proprii
Odată cu programarea „finalei“ de mâine pentru locul 12 din clasamentul seriei I a ligii secunde (ultimul care salvează de la retrogradarea directă, înaintea etapei play-out), oţelarii gălăţeni aşteaptă verdictul final al judecãtorului sindic cu privire la soarta echipei. Înaintea deplasării făcute spre Piatra-Neamţ, FC Oţelul a anunţat, public, faptul că-şi scoate la vânzare (prin licitaţie) nu mai puţin de 16 dintre bunurile rămase şi acum în propria curte. Între acestea se numără mai multe autoturisme, un microbuz, un autocar, modul fibră sticlă plus o casă de bilete, propriul magazin cu suveniruri, aparatura din sala de forţă şi cea de gimnastică, un uscător de rufe industrial, o maşină de spălat industrială, mobilier nou, instalaţie saună şi un televizor LCD. Licitaţia pentru vânzarea bunurilor este anunţată pentru ziua de 31 martie.
În situaţia în care Ceahlăul va învinge mâine pe juniorii de la Oţelul şi va depăşi tabăra gălăţeană în clasamentul seriei I, ai noştri vor scăpa doar pentru moment de evitarea retrogradării în Liga a III-a. Ultima etapă a returului din seria I a Ligii a II-a se va desfăşura pe 2 aprilie. Ceahlăul poate încheia returul pe locul 12 în condiţiile în care în ultimele două etape, Oţelul joacă acasă cu Rapid Bucureşti (sâmbătă), iar în ultima etapă stă. La rândul lor, galben-negrii pietreni vor înfrunta cele două formaţii din Ilfov: ACS Berceni (în deplasare) şi CS Baloteşti (pe propriul teren).
(Ciprian AVĂDANEI)